Fotbalul romanesc sub dictatura patronilor Intr-o perioada in care fostul mare international Anton Dobos se zbate intre viata si moarte, poate nu ar strica sa privim un pic la echipele din Liga I si sa observam ca pe langa alte boli, fotbalul romanesc sufera de o lipsa acuta a unor conducatori de cluburi. Meseria de presedinte de club este prea putin cunoscuta in Romania. Tot mai multi finantatori, investitori, patroni sau oricum vreti sa-i numiti se cred mari cunoscatori in ale fotbalului si dau lectii de cum se fac echipe sau de cum ar trebui sa evolueze un jucator. Iar cand echipele dau gres, vina principala este a antrenorului si chiar a jucatorilor. Din toata aceasta ecuatie lipseste o veriga foarte importanta.

Fabio Capello, actualul antrenor al nationalei Angliei, declara in urma cu un an de zile cred, ca, in viziunea lui, cheia succesului sta in relatia dintre patron-presedinte-antrenor. Cand relatia dintre cei trei este buna, atunci angrenajul functioneaza, iar cand una dintre cele trei verigi scartaie sau lipseste, atunci totul se prabuseste: aceasta era ideea mesajului transmis de un antrenor care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Iata insa ca in Romania se trece foarte usor peste o veriga vitala: presedintele de club. De fapt, cu putine exceptii, in fotbalul romanesc este o criza acuta de conducatori veritabili de cluburi. De aceea s-a ajuns ca in Romania patronii de cluburi sa demita sau sa aduca antrenori, sa vanda sau sa cumpere jucatori si chiar sa bage fotbalisti in echipele de start. Asa se poate ca un patron de club cum este Costel Bucur sa-l demita pe antrenorul Stefan Stoica dupa doar trei etape si sa aduca in loc un portughez necunoscut ca tehnician, Alvaro Magalhaes. Sau cum este posibil cu doua saptamani inainte de debutul in Liga Campionilor ca Arpad Paszkany si Iuliu Muresan, un doctor ajuns in postura de conducator