Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsuri de securitate sporite, la Braşov, pe perioada Cerbului de Aur

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 4 septembrie 2008 ·

Peste 200 de jandarmi şi 66 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura paza şi ordinea în centrul oraşului, iar circulaţia în zonă este restricţionată. Mai exact, în Piaţa Sfatului vor avea acces, pe durata spectacolelor doar cei care au bilet sau invitaţie şi riveranii. Până luni, 8 septembrie, circulaţia pietonală în Piaţa Sfatului va fi oprită temporar între orele 18.00 – 01.00, mai exact pe toată durata spectacolelor. În acest interval, accesul în zonă se face doar pe bază de bilet, sau invitaţie, iar locuitorii din Piaţa Sfatului se vor putea îndrepta spre casă prezentând actul de identitate. Spectatorii pot ajunge la amfiteatru de pe străzile Republicii, Apollonia Hirscher, Mureşenilor şi George Bariţiu, iar intrările dinspre Piaţa Enescu şi Biserica Neagră sunt restricţionate publicului. Cu toate că iniţial s-a spus că pe strada Mureşenilor va fi interzisă circulaţia pe durata spectacolelor, autorităţile au revenit asupra acestei decizii. S-a stabilit ca pe durata evenimentului în Piaţa Sfatului să se restricţioneze accesul maşinilor la un număr limitat de autovehicule, care sunt trecute în evidenţele forţelor de ordine, astfel încât să nu fie perturbate căile de acces în cazul unor eventuale incidente care necesită evacuarea artiştilor sau a spectatorilor. Vedetele care vor concerta pe scenă vor fi aduse în Piaţa Sfatului cu maşini, dar acestea nu vor staţiona în acest perimetru. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov au declarat că traficul pe strada Mureşenilor nu va fi blocat, aşa cum se anunţase anterior, urmând ca circulaţia să fie restricţionată doar pe durata intervalului în care se face accesul în arenă şi când se părăseşte aceasta. În timpul spectacolelor să se poată circula, dar în regim controlat, astfel încât artiştii să nu fie afectaţi de zgomot. De asemenea, autorităţile spun că înainte de intrarea la spectacole, jandarm

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 32 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 35 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 6 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 2 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°