De atunci, s-a scurs atita amar de timp pe albia Bahluiului, iar apele tulburi ale politichiei noastre s-au tulburat si mai mult. Stinga s-a amestecat cu dreapta, si viceversa. Prietenii s-au transformat in adversari. Iar dusmanii au devenit prieteni. Printr-o stranie si nefericita coincidenta, pe 10 martie 2004, ziua in care s-a stins din viata poetul Mihai Ursachi, am gasit in cutia mea postala o scrisoare a domnului Theodor Stolojan, pe atunci presedinte al PNL si candidatul Aliantei pentru Dreptate si Adevar la presedintia Romaniei. Desi il cunosc personal (l-am intilnit de citeva ori la Chisinau, cind domnia sa lucra ca expert la un grup bancar si am stat de vorba despre multe chestiuni legate de economia romaneasca), nu mi-am putut inchipui, totusi, ca voi primi vreodata o scrisoare din partea-i. Citindu-i numele pe plic, am tresarit. De unde aflase domnul Stolojan adresa mea? Si cum de, nefiind familiarizat cu lumea literara, imi retinuse totusi numele, dupa atita timp? O fi avind memorie de elefant, mi-am zis. Nu degeaba e expert bancar... Am cercetat cu atentie plicul si am avut o tresarire. Pe plic figura doar numele sau. Ceea ce tineam plin de respect in mina era, de fapt, una din zecile de mii de scrisori cu caracter (pre)electoral pe care reprezentantii PNL-ului le-au pus in cutiile postale ale iesenilor. Inauntrul plicului am dat peste scrisoarea lui Stolojan. Cu permisiunea cititorilor, voi reproduce citeva pasaje: "Stimate iesean - incepea dl. Stolojan - Va scriu cu emotie, dar si cu multa simpatie. Intotdeauna am privit, am gindit si am simtit Iasul ca pe un loc in care iti doresti sa ajungi si apoi sa revii mereu. Imi amintesc cu placere momentele recente pe care le-am petrecut impreuna cu ocazia sarbatoririi Zilei Unirii...". Tonul parea induiosator. Domnul Stolojan vroia sa atinga coarda sensibila a electoratului iesean. Fusese singurul politician