Cristian Adomnitei • Pe seama a 34 de microbuze Fiat de tip 16+1, maine se vor aduna la Iasi zeci de primari si directori de scoli pentru a le fi repartizate aceste vehicule, de altfel foarte necesare, doar ca momentul festiv este unul ce precede debutul campaniei alegerilor parlamentare la care ministrul Adomnitei va fi unul dintre inaintasi
Joc la doua capete. Un dar pretios pentru fiii de tarani, un vot generos pentru un posibil domn parlamentar. Pentru aceasta va avea loc si o festivitate la care sunt invitati beneficiarii titulari, primarii si directorii de scoli din intinsul Iasilor, unde va poposi cate un microbuz scolar din cele 34 alocate judetului. "Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi va organiza sambata, 6 septembrie, la ora 10.00, la Liceul de Informatica Grigore Moisil Iasi, repartitia microbuzelor scolare pentru transportul elevilor de la domiciliu la scolile centre de zona. La festivitate va participa ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei", a anuntat, ieri, prof. Sabina Manea, inspector de imagine al ISJ Iasi.
Conform ordinului ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), Cristian Adomnitei, de luna trecuta, privind repartizarea microbuzelor scolare achizitionate in anul acesta, prin centrele regionale desemnate de minister, au fost repartizate in total 34 de microbuze, de 16 plus 1 locuri, pentru 31 localitati din Iasi. Decizia este una laudabila pentru copiii de la tara, stiut fiind cat de greu le este cu drumul catre scoala, insa aceasta coincide cu pregatirile pentru campania alegerilor parlamentare. In ceea ce priveste repartizarea microbuzelor pentru transportul elevilor de la domiciliu la scolile centre de zona din judetul Iasi, urmatoarele 28 de locatii vor avea cate un astfel de microbuz: Voinesti, Grozesti, Costuleni, Ciortesti, Belcesti, Braesti, Erbiceni, Dobrovat, Lungani, Mironeasa,