Carmen Sylva nu era o femeie frumoasă, menită să le concureze pe salonardele vremii. Nici nu-şi propunea aşa ceva - cum ar fi făcut-o, ea, nobila prin obîrşie, distinsa rezervată! - ţinea însă la poza exponenţială, de suverană în preajma suveranului ei soţ, aşezată în fotoliul inundat de drapajul abundent al rochiei albe. Cîteodată, cu pagina albă în poală, de nu cu alba carte a tainicei ei lecturi. De cîte ori, păşind fascinat aleile Peleşului, nu m-am imaginat sărutîndu-i, înclinat, mîna. Cum i-o săruta, înclinat, augustul ei soţ. Cum i-o săruta Eminescu. Mic delir grandoman.

l Mondenul Proust - rămînînd să scrie, ziua, în pat, ca neurastenic ce se respectă - ieşea, seara, în lume - ce lume! - întreţinîndu-şi parfumatele relaţii cu figurile rasatei protipendade pariziene. Din care nu lipseau - ba, frecventate predilect - românii de viţă: fraţii Anton şi Emmanuel Bibescu, descendenţii din stirpea Brâncoveanu, Şuţu, Epureanu, cu preferinţă pentru Anna de Noailles şi Martha Bibescu. Ce contrast dezonorant între acea Românie veritabil europeană şi repetatele pusee de promiscuitate ale celor plecaţi de-aici cu treburi mizerabile! Pleava "amprentată". Cîtă dezonoare!

l Barbu Brezianu şi Titus Mocanu îmi păşeau în atelierul de pe Armeană cu precauţia distinsă a oamenilor de lume ce erau. Determinînd, de altfel, prima-mi personală bucureşteană. Ce elegant ritoasă perioadă retorică îmi aplica, în 1976, la Căminul Artei, primei ieşiri în larg! Cu ornantul maître Val, îl revedeam, vara, la Cumpătu, pe domnul Brezianu. Ornantă, Ilinca Dumitrescu ne era necesară companie. într-o seară, pe terasă: - Maître Val, nu ţi se pare că Ilinca e din ce în ce mai brunetă!?

l Poetul Florin Mihai Petrescu întrupa, frumosul de el, politeţea însăşi. Pigmentată - în agonice libaţii - cu inubliabile calambururi. Niciodată răutăcioase. De neimaginat, candidul, în librele amo