Citeam deunazi niste documente extrase de prin diverse dosare de urmarire informativa si publicate in mai multe carti. Se refera la oameni de care nu a auzit nici gandul, nici pamantul. Insa e vorba despre copii care isi toarna colegii de banca, despre preoti care-si spioneaza si enoriasii, dar si colegii de parohie. Sau despre prelati ortodocsi care-i dau in gat pe cei catolici si greco-catolici. Povesti interesante, palpitante, in care afli cum pana si sotiile turnatorilor erau folosite ca surse, desi nu aveau nici cea mai mica idee la ce folosesc informatiile date. Sunt fapte de viata, iar cand ma gandesc ca dupa retragerea armatelor sovietice din Romania colaborarea romanilor cu Securitatea, turnarea cu aplomb a vecinilor si prietenilor, nu mai avea nici macar scuza unei forte armate ce-ti tine pusca-n coasta, incep sa cred ca fenomenul turnatoriei si al turnatorilor nu poate fi dezlipit de studiul societatii romanesti din acea vreme. Sa ma explic(am mai facut-o o data intr-un editorial, dar cred ca nu strica sda reiau ideea): daca unul din zece romani, sau unul din cinci a lucrat pentru securitate, indiferent de forma (informator, persoana de sprijin, etc..), iar doi din trei sau trei din cinci erau urmariti, a condamna Securitatea cu forta si apasarea unei ghilotine morale inseamna, practic, a damna intreaga societate romaneasca. Pentru ca pe langa o condamnare incorpore a celor ce lucrau “cu diavolul”, dupa cum se exprima un emerit profesor universitar, mai este si problema celor ce stiau de aceasta colaborare si nu au facut nimic. Pe ei cum sa-i numim, daca tot suntem la capitolul botez?

Sa indraznim sa spunem ca societatea romaneasca de atunci se impartea in turnatori si exista lasi? Cred ca o asemnea concluzie ar crea mai multe probleme decat deconspirarea membrilor Sfantului Sinod al BOR care au dat cu subsemnatul despre activitatea preacucernici