Daca ar fi publicat versuri de acest fel, exprimand dispretul fata de "domni", in timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mihai Istudor ar fi facut cariera...
Mihai Istudor parea, candva, un poet in plina ascensiune. Nicolae Prelipceanu, Constanta Buzea, Constantin Sorescu, Vasile Bardan s.a. isi pusesera sperante in el. Unele versuri ale sale, delicat-ingenioase, erau chiar emotionante: "Ninge frumos/ Ninge in doi/ Ninge in jos/ Ninge in noi. ..// Ninge povesti/ Ninge in sus/ Ninge si esti/ Ninge si nu-s..." (Ninge..., din volumul Poezii, 2005).
Iata insa ca poetul (neinspirat sau gresit sfatuit) a virat, brusc, spre nonpoezie, angajandu-se intr-o intreprindere literara inutila si usor ridicola: versificarea romanului Craisorul Horia de Liviu Rebreanu. Trebuie sa traiesti in secolul nouasprezece si sa fii Puskin ca sa scrii un roman in versuri acceptabil. In a doua jumatate a secolului douazeci, romanul in versuri Paine si sare al talentatului poet Ion Gheorghe a fost un esec.
In naiva sa versificare de peste o suta de pagini - Craisorul, Bucuresti, Editura Amurg Sentimental, 2007 -, Mihai Istudor povesteste tacticos, in mereu acelasi ritm, folosind metafore simpliste, preluate dintr-o recuzita poetica demodata, cum a plecat Horia la Viena sa se planga imparatului Franz Josef de persecutiile la care sunt supusi romanii in Transilvania, cum s-a intors acasa si a organizat rascoala impreuna cu Closca si Crisan, cum a fost tradat, cum s-a desfasurat executia sa si a lui Closca, in public, prin zdrobirea cu o roata grea. Toate aceste momente sunt, fara indoiala, impresionante, dar relatarea lor in versuri scolaresti le anuleaza dramatismul.
In plus, devine suparator, pe masura ce inaintam cu lectura (daca inaintam si nu adormim cu capul pe carte), un anumit stangism, generator de pasaje realist-socialiste:
"A doua zi, duminica,/
