Cand s-au trezit din somnul oriental, bucurestenii au intrat in panica: in loc sa-si protejeze orasul vechi, au inceput sa-l modernizeze, desi spatiu pentru inaltarea unei urbe dupa modelul occidental era, cum se va dovedi ulterior, din belsug. La un pas
Istoricul Nicolae Stoicescu imi marturisea ca a fost socat de numarul urias de petitii (gazduite de Arhivele Statului) care somau primaria sa lichideze ctitoria arhimandritului Ioanichie "machedon" din Epir. Argumentul era starea deplorabila a sfantului locas, a hanului si a paraclisului, acesta, probabil, un vestigiu de pe vremea boierilor Popesti, vechii stapanitori ai locului. Nu se cerea repararea lor, Doamne fereste! Si-asa, orasul avea prea multe biserici! Din fericire, arhitectii trimisi sa evalueze situatia au fost de alta parere, impresionati fiind de frumusetea deosebita a acestei bijuterii arhitectonice. Intrucat, sumele de bani avute la dispozitie erau rezervate aproape exclusiv "remodelarii" Bucurestilor, abia in 1904 au demarat lucrarile de restaurare, cu toate ca mai avusese loc o interventie minora, datorata arhitectului Monastirescu, in 1861. Planul fusese intocmit de Ion Mincu. Santierul, vizibil in fotografie, a fost condus pana dupa primul razboi mondial de catre profesorul C. Dumitrescu. Finalizarea lucrarilor prezenta privitorilor o biserica restaurata cu grija, dar fara han, transformat din temelii in manastire si fara paraclis, nemaiamintind prin nimic de infatisarea cunoscuta din fotografiile lui Szathmari si din acuarela lui Preziosi.
Cand s-au trezit din somnul oriental, bucurestenii au intrat in panica: in loc sa-si protejeze orasul vechi, au inceput sa-l modernizeze, desi spatiu pentru inaltarea unei urbe dupa modelul occidental era, cum se va dovedi ulterior, din belsug. La un pas
Istoricul Nicolae Stoicescu imi marturisea ca a fost socat de