Cel mai bun somn este cel din timpul serviciului. Nu este neapărat cel mai comod, ci cel mai profitabil. Tocmai de aceea, exemplele muncitorilor care fac banii hibernând nu sunt rare. Şi pentru că a dormi ziua-n amiaza mare în timpul programului de muncă nu mai este deloc un lucru ruşinos, mulţi dintre deţinătorii acestui sănătos obicei nu se mai sfiiesc de ochii lumii.
Un muncitor plătit să amenajeze noul sediu al Casei Judeţene de Pensii Braşov „dormita” ieri fix pe geamul instituţiei. Puiul de somn creştea tot mai mare, având toate condiţiile să „dospească”: sticla fumurie îl ferea de soarele prea puternic, astfel că melatonina – hormonul somnului – îi inunda neuronii. Fereastra suficient de lungă şi de lată devenea astfel un culcuş veritabil. Trecătorii se uitau miraţi la omul care zace „în glastră” şi se amuzau teribil.
Lucrarea este aproape gata
Culmea este că, în ciuda elanului de care dădea dovadă acest muncitor, sediul Casei de Pensii va fi finalizat în scurt timp. „Am început să suprave-ghez personal aceste lucrări pentru că s-au cam tergiversat lucrurile”, ne-a spus directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Braşov, Ioan Pamparău, curios să afle cine este angajatul somnoros. „Firma care se ocupă de amenajarea noului sediu a fost contractată prin licitaţie publică şi are termen până la sfârşitul lunii să finalizeze lucrarea. Prin contract s-a stabilit ca noi decontăm banii pe etape, după ce ei ne prezintă în parte situaţia lucrării. Partea bună este că ei stau foarte bine cu termenul de predare şi nu am îndoieli că vor reuşi să termine înainte de termen”, a declarat Pamparău.
Pensionarii vor avea aer condiţionat
Directorul executiv adjunct s-a declarat mulţumit de calitatea lucrării şi a precizat că după ce şantierul va fi finalizat, se face curăţenie şi se montează mocheta. „Au fost instalate echi