Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asfaltul fierbinte, sursă alternativă de energie

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 6 septembrie 2008 ·

Şoselele României ar putea avea un potenţial uriaş de generare a electricităţii, însă nu s-a realizat niciun studiu în acest sens. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Perioadele de caniculă nu aduc numai neplăceri. Pentru că schimbările climatice ridică din ce în ce mai multe provocări sectorului energetic, principalul poluator industrial, un grup de cercetători de la Institutul Politehnic din Worcester, Statele Unite, au descoperit o metodă de a utiliza căldura excesivă captată de asfaltul şoselelor pentru a produce căldură şi electricitate, ca idee alternativă la deja tradiţionalele panouri solare.

Potrivit publicaţiei „Science Daily“, asfaltul poate înmagazina căldura solară mult timp după apusul soarelui, iar captarea căldurii din asfalt ar duce la răcirea acestuia. Un astfel de sistem ar include conducte de apă amplasate în interiorul asfaltului, iar apa astfel încălzită poate fi utilizată ca agent termic sau ca resursă pentru generatoare termoelectrice.

România, pe harta „asfaltului energetic“

În România, în goana după utilizarea surselor regenerabile de energie, investitorii au scăpat din vedere acest potenţial. „Până în prezent, nu a fost nimeni interesat de punerea în practică a acestei idei şi nu a fost făcut niciun studiu în acest sens“, ne-a declarat preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Resurselor de Energie (IRE), Jean Constantinescu. Însă, la o primă vedere, România ar putea fi inclusă cu succes pe harta „asfaltului energetic“. „Asfaltul utilizat la noi este un bun captator solar, suprafeţele sunt întinse, iar culoarea, potrivită“, a adăugat oficialul IRE.

Strategia energetică naţională arată că în România se pot genera 1,2 TWh de electricitate anual din surse solare, adică 2% din producţia naţională din 2007.

Una din problemele care ar putea sta în f

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 56 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 56 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 49 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 56 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°