Asociaţia Salariaţilor Petrom a iniţat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a solicita ca pachetul de până la 8% din acţiunile Petrom destinat salariaţilor, la acelaşi preţ cu cel plătit de OMV, să nu fie acordat acestora în mod direct. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Proiectul a fost publicat pe site-ul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), în contextul în care Autoritatea iniţiase deja, încă din 2007, un proiect din care erau eliminate asociaţiile salariale ca intermediari pentru distribuirea acţiunilor.
Astfel, Asociaţia, condusă de şeful Petromservice, Liviu Luca, propune modificarea ordonanţei care reglementează privatizarea Petrom, întrucât vânzarea în mod direct a titlurilor către salariaţi „poate fi interpretată ca fiind o îngrădire a dreptului garantat de Constituţ ia României la libera asociere“.
Polemica dintre Asociaţia Salariaţilor Petrom şi gestionarii pachetului deţinut de stat la companie, Ministerul Economiei şi, ulterior, AVAS datează de mai mulţi ani, perioadă în care Liviu Luca a susţinut că este benefic pentru angajaţi să fie reprezentaţi de un organism în acest proces. Vânzarea pachetului de 8% din acţiuni a fost motiv de scandal între Ministerul Economiei şi cel al Justiţiei, în privinţa definirii celor care vor beneficia de acest drept, în funcţie de perioada de angajare.