Praf mult, fum în Viena. Repede se depune pe lucruri un fel de mîzgă care se usucă. Ochiul meu stîng e bolnav rău. Probabil că el simte cel mai adînc şi mai repede alt aer.
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri
13 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Praf mult, fum în Viena. Repede se depune pe lucruri un fel de mîzgă care se usucă. Ochiul meu stîng e bolnav rău. Probabil că el simte cel mai adînc şi mai repede alt aer.
*
Andrei e fericit: i-au apărut tuleiele şprin părţile secrete.ţ Îmi spune:
– Am să-ţi comunic ceva extraordinar, tată. Nu mai sînt copil.
14 ianuarie 1979
Ne îmbrăcăm în grabă. Timpul nu-mi mai ajunge. Notez în grabă totul. Impresiile se aglomerează. Cunoştinţele se înmulţesc. Semnificaţiile dau peste marginile cuvintelor. Ieri a fost o zi mare pentru mine: întîlnirea cu celebra colonie română.
Azi, împreună cu toţi membrii ambasadei, în frunte cu splendidul cap alb Octavian Groza, mergem – îmbrăcaţi frumos şi curat, ca în copilărie, acasă, în sat – la biserica română unde va avea loc un tedeum în onoarea Unirii Principatelor şi a Unităţii naţionale a României socialiste.
Viena, duminica, e un oraş aproape pustiu. Vienezii se duc pe-afară, pe unde apucă; ei pleacă de vineri după-amiază. Splendidă fugă în natură. Dar cumplită, îngrozitoare senzaţie de străinătate. Nu pentru mine (eu mai am o săptămînă şi mă întorc în România mea, mai săracă, dar mai caldă, mai umană), ci pentru ei toţi.
Iată-i în maşinile lor excepţionale!
Iată-i importanţi şi satisfăcuţi!
Iată-i uitîndu-se unii la aţii fără a se vedea.
Iată-i – în momentele de cumpănă, vieţi moarte – privindu-se unii pe alţii, ca pe nişte cazuri, ca pe nişte perso
