"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească (...) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!" scria în "Amintiri din copilărie" Ion

"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească (...) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!" scria în "Amintiri din copilărie" Ion Creangă. Pentru psihologi, felul în care este aranjată o casă exprimă totul despre relaţiile dintre membrii unei familii.

Sub acoperişul unei cocioabe cu o singură cameră sau al unui palat de sute de metri pătraţi se formează orice familie. Noţiunea de "casă" defineşte pentru fiecare dintre noi un spaţiu al trăirii şi al devenirii unei familii. "Acasă" este sinonim pentru oricine cu "familie".

În ultimii ani, conform sondajelor efectuate în mai multe ţări europene, din ce în ce mai mulţi oameni consideră casa ca fiind una din priorităţile majore în viaţă, la egalitate cu sănătatea şi prosperitatea copiilor lor. Locuinţa a devenit pentru familiile europene una din investiţiile principale, finanţate din bugetul familiei. O arată şi cifrele din ce în ce mai mari înregistrate de sectorul decoraţiunilor şi amenajărilor interioare, dar şi de cel al publicaţiilor dedicate acestora.

Care este însă explicaţia psihologilor legată de această creştere continuă a legăturilor noastre cu căminul familial? Alberto Eiguer, psihanalist şi terapeut familial, afirmă că "locuinţa reflectă ceea ce suntem. Subconştientul şi spaţiul în care trăim sunt intim legate şi se modelează unul pe celălalt".

Dincolo de raţionamentele şi principiile logice care guvernează întotdeauna decorarea şi împărţirea spaţiului de locuit, există totdeauna ceva din personalitatea celor ce locuiesc în acea casă care se imprimă spaţiului. Imaginarul fiecărui membru al familiei modelează în mod inconştient locuinţa cu visele, amint