Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuşcenko pregăteşte o intervenţie în forţă asupra Parlamentului

Publicat in Gandul, luni 8 septembrie 2008 ·

Criza politică din Ucraina se agravează cu fiecare oră. Trupele Ministerului de Interne ucrainean au fost plasate în alarmă de gradul zero, primind ordin de la preşedintele Viktor Iuşcenko să fie pregătite de o intervenţie în forţă. Intervenţia s-ar putea produce în cadrul evenimentelor „aşteptate” să se producă în Parlament. În reuniunea din 15 septembrie, relatează Agerpres, deputaţii vor anunţa oficial decesul actualei coaliţii. Coaliţia încetase să mai existe după ce deputaţii din BIUT – formaţiunea premierului Timoşenko – s-au aliat cu proruşii şi au votat pentru suspendarea anumitor puteri ale preşedintelui, acordându-le guvernului.

După acest incident, tensiunile escaladează pe toate planurile. Astfel, se poate repeta scenariul de acum trei ani, când trupele ministerului de Interne au intervenit în forţă deoarece procurorul general de atunci refuza să îşi părăsească funcţia. Într-un gest de sfidare, şefa Executivului a anunţat că ar putea face o coaliţie cu proruşii lui Viktor Ianukovici. O altă soluţie ar fi organizarea alegerilor anticipate – o altă metodă folosită în urmă cu mai puţin de un an pe scena ucraineană şi care a dus la alianţe ce nu i-au convenit preşedintelui Iuşcenko. În disperare de cauză, liderul de la Kiev se foloseşte de toate prerogativele ce i-au rămas pentru a o scoate din scenă pe fosta sa aliată. El a dispus inclusiv ca Timoşenko să fie audiată în cadrul anchetei asupra otrăvirii cu dioxină a lui Viktor Iuşcenko în 2004, candidat pe atunci la prezidenţiale. (E.F.)

Criza politică din Ucraina se agravează cu fiecare oră. Trupele Ministerului de Interne ucrainean au fost plasate în alarmă de gradul zero, primind ordin de la preşedintele Viktor Iuşcenko să fie pregătite de o intervenţie în forţă. Intervenţia s-ar putea produce în cadrul evenimentelor „aşteptate” să se producă în Parlament. În reuniunea din 15 septembrie, rel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 2 ore
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 46 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 6 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°