Am trăit s-o vedem şi p-asta! Echipa noastră naţională, mândria microbişilor, a ajuns să fie umilită, călcată în picioare de o pragmatică, disciplinată şi chiar interesantă echipă reprezentantă a ţărilor baltice. Dacă până acum, la şuetele stropite cu un vin bun mai încurcam Letonia, Lituania sau Estonia, cu siguranţă că de acum ne va fi uşor să diferenţiem ţara lui Stankevicius, Mikoliunas sau Kalonas, ca să luăm doar numele marcatorilor, de restul eschimoşilor ce efectiv au predat o lecţie de fotbal şi de bun simţ aroganţilor noştri „treigolori”.

În privinţa jocului, nu intrăm în amănunte pentru că şi poate în ce ne priveşte ca români, nu am avea ce să descriem, excepţie făcând desigur vreo două parade marca Lobonţ şi eventual frumoasa execuţie a lui Dică din lovitură liberă atunci în finalul primei reprize când din nefericire balonul s-a dus în transversală. Sau poate că aşa a vrut Dumnezeu să scrie istoria acestui meci, cu goluri de generic pentru lituanieni şi cu un joc penibil pentru generaţia aroganţilor.

Pentru că daţi-mi voie să nu fiu de acord cu sintagma unor confraţi de-ai mei, „generaţia rataţilor” poate şi pentru simplul fapt că unor pseudofotbalişti plătiţi regeşte şi ajunşi nişte îmbuibaţi nu le poţi spune rataţi. Ci parveniţi.

Dar peste toate, deranjează atitudinea lor, una ce pe lângă prostie şi nesimţire mai adaugă o „calitate”, nerecunoştinţă. Pentru că fără „haimanale, coteţari, şobolani sau sugăreţi”, cu alte cuvinte mass media, nimeni nu ar fi auzit de ei şi implicit n-ar fi belferit-o atât de bine. Din păcate Dumnezeu le-a dat o lecţie, dar tare mi-e teamă că în nesimţirea lor aşa zişii fotbalişti vor pune această înfrângere la dos, pentru ei mult mai important fiind ce-a mai scos nou BMW sau câte Swarovski se mai pun pe un Vertu, iar cel ce suferă e tot microbistul român. În ce priveşte selecţia, pregătirea acestui joc şi