Pe masura ce data alegerilor se apropie, partidele se asaza disciplinat in ordine de batalie. Deja, dupa cele trei confruntari electorale din ultimul an si jumatate, acesta a devenit un fel de exercitiu curent. Fara prea mare tragere de inima, lideri si militanti se pregatesc pentru o noua infruntare. Si, chiar daca unii mai spera inca, cu disperarea muribundului, ca va fi eliminat pana la alegerile din toamna abominabilul colegiu uninominal, lumea s-a obisnuit cu ideea ca nu prea mai sunt multe de facut in acest sens. Este lasata pe seama PRM-ului – care, oricum, nu are prea mult de pierdut – straduinta de a impiedica, chiar si in ceasul al doisprezecelea, reforma sistemului electoral.

Daca pe aliniamentul politico-institutional nu prea pot interveni multe noutati, reduta guvernamentala – de obicei slabita in ultimele luni de mandat, dar acum parca mai expusa decat in alte legislaturi – a devenit tinta predilecta a atacurilor. Partidele de opozitie mai mult sau mai putin formala – PSD-PC, PD-L sau PRM – nu precupetesc nici o ocazie pentru a critica incoerenta guvernamentala si a ameninta cu motiunea de cenzura. Si nu pentru ca motiunea de cenzura ar mai putea avea vreun efect politic, ci pentru a da o nota ceva mai sociala unei campanii care risca sa nu mai intereseze publicul. Pentru a fi convingatoare, partidele isi mobilizeaza cu ultimele resurse organizatiile-anexa, sperand sa obtina cel mai mare profit electoral posibil din atacarea unui guvern dezorientat.

Cum educatia este punctul nevralgic al oricarei guvernari – si nu doar in Romania, ci oriunde –, pe tema educatiei se incearca acum acumularea capitalului politic si electoral. Dar, daca soarta guvernului Tariceanu II nu mai are nici o relevanta pentru viitorul educatiei, zilele sale fiind oricum numarate, specularea electorala a temei se dovedeste o buna ocazie pentru experimentarea ta