Acţiunea Rusiei nu poate fi desluşită în adîncimile sale fără o radiografie a comportamentului asumat de preşedintele Georgiei, Mihail Sakaşvilli.

"Un nou capitol de istorie internaţională se deschide, dar paginile sale sînt încă albe" ("Courrier international")

În ipostaza de confruntare directă între Rusia şi Georgia, criza din Caucaz pare să-şi mai fi pierdut din intensitate. Au rămas în urma ei un puhoi de declaraţii şi cîteva fapte împlinite: Abhazia şi Osetia de Sud şi-au proclamat independenţa şi, chiar dacă vor fi recunoscute doar de Rusia, pot fi deja considerate ca rupte de Georgia, preşedintele Mihail Sakaşvilli a rămas cu o ţară în mare parte distrusă, relaţia Rusiei cu Occidentul stă sub semnul răcelii.

Pe parcursul crizei şi imediat după intrarea ei în faza de calmare, s-au afirmat numeroase poziţii: de la cele ale SUA pînă la cele ale Uniunii Europene. Nu ne referim, desigur, la comentariile din presa lumii, inclusiv din România. Produse prin excelenţă ale impulsului gazetăresc de moment, ele n-au nici o legătură cu analiza rece, aprofundată, a unui moment ce poate fi considerat drept unul dintre cele mai importante de după căderea comunismului.

O simplă privire asupra luărilor de poziţie ale liderilor politici şi instituţiilor ne dezvăluie o slăbiciune de fond.

Toate stau sub semnul conjuncturii.

Altfel spus, dincolo de ele nu ghiceşti o analiză serioasă a acţiunii Rusiei pentru a se înţelege ce a urmărit ea nu atît în cazul concret al relaţiei cu Georgia, cît mai ales în cazul, mult mai larg, al relaţiei cu Occidentul, cu SUA, cu lumea în general.

Numai o astfel de analiză, întemeiată nu numai pe luarea în calcul a tuturor componentelor conflictului, dar şi pe informaţiile de la serviciile secrete, se pot lua decizii serioase în ce priveşte relaţia pe termen lung cu Moscova şi, înde