INCOGNITO ÎN ITALIA, PRINTRE NOMAZI
Experiment: se iau unsprezece jurnalişti români, care sînt îmbrăcaţi ţigăneşte, şi sînt trimişi la Napoli şi Roma, locurile din care presa italiană şi cea română urlă cel mai mult despre discriminare. Rezultat: nu tu controale, nu tu violenţă... Nici măcar priviri urîte. "Aaaa, vreţi să fiţi amprentaţi? Sigur, dar nu acum! Stabiliţi-vă pe undeva şi veniţi peste trei luni, dacă vreţi permis de şedere, şi atunci vă înregistrăm şi amprentăm!" – ne-au liniştit poliţiştii din Napoli.
INCOGNITO ÎN ITALIA, PRINTRE NOMAZI
Experiment: se iau unsprezece jurnalişti români, care sînt îmbrăcaţi ţigăneşte, şi sînt trimişi la Napoli şi Roma, locurile din care presa italiană şi cea română urlă cel mai mult despre discriminare. Rezultat: nu tu controale, nu tu violenţă... Nici măcar priviri urîte. "Aaaa, vreţi să fiţi amprentaţi? Sigur, dar nu acum! Stabiliţi-vă pe undeva şi veniţi peste trei luni, dacă vreţi permis de şedere, şi atunci vă înregistrăm şi amprentăm!" – ne-au liniştit poliţiştii din Napoli.
NAPOLI ● Dacă nu eşti murdar şi nu cerşeşti, ia-ţi adio de la discriminare
Napoli e loc de amprentări, discriminări, prigoniri – asta în presă. La faţa locului, chiar dacă îţi pui haină de ţigan, nimeni n-o să te privească urît, atîta timp cît eşti curat, nu cerşeşti şi nu agasezi.
Primul gînd: şi dacă nu mă ia taxiul? Îmi mai aşez o dată cele două rînduri de fuste, leg baticul mai bine pe cap şi mă uit speriată la bagaje. Cum ajung eu la 4 dimineaţă la Otopeni dacă dau peste un taximetrist căruia nu-i place neamul romilor?
Cobor. Întuneric. Taximetristul iese din maşină, ia bagajele... Uh, deci măcar la aeroport ajung...
La Otopeni, coboară să ia bagajele şi rămîne pironit cu ochii pe fustele mele. “M-am gîndit că n-o să mă luaţi”, zic eu. “Hăăă
