Fotbalul este, pentru unii, afacerea ideală: cineva bagă bani, iar când e vorba de încasare, e altcineva. De câteva săptămâni o nouă temă excită presa românească: şmecherii pe care îi întâlnim la tot pasul. Cei care scot bâta de baseball sau puşca, dacă li se pare ca le-ai tăiat calea cu maşina, cei care scot boxele pe fereastră să audă tot cartierul manelele lor preferate, procurorii sau judecătorii şmecheri care îi fac scăpaţi pe bandă rulantă pe alţi fraţi-�
Fotbalul este, pentru unii, afacerea ideală: cineva bagă bani, iar când e vorba de încasare, e altcineva.
De câteva săptămâni o nouă temă excită presa românească: şmecherii pe care îi întâlnim la tot pasul. Cei care scot bâta de baseball sau puşca, dacă li se pare ca le-ai tăiat calea cu maşina, cei care scot boxele pe fereastră să audă tot cartierul manelele lor preferate, procurorii sau judecătorii şmecheri care îi fac scăpaţi pe bandă rulantă pe alţi fraţi-şmecheri care i-au atins la punctul sensibil, pe motiv că nu prezintă pericol social, pe odraslele unor potentaţi locali etc. Pe scurt, au constatat şi ziariştii că lumea nu-i mai suportă pe cei care ignoră legea, o violează, o sodomizează şi apoi nu păţesc nimic, eventual la sfårşit le mai fac şi victimelor un semn cu degetul în dreptul gurii. Dar trunchiul din care s-au desprins, sau au crescut şmecherii de azi, sunt cei din fotbal, încă dinainte de 1989. Pe atunci ei erau şi cei care inventaseră evaziunea fiscală şi furnizorii tuturor bişniţarilor şi oamenii de încredere ai Securităţii şi ai Miliţiei.
Nici după Revoluţie nu s-au rafinat, chiar dacă nu mai sunt neapărat aceiaşi. Materialul e acelaşi: Becali, Iancu, Mititelu, Dragomir. Cu un lobby puternic pe motiv că, nu-i aşa, fotbalul este un fenomen social, s-a înrădăcinat şi aici un model romånesc: statul, adică ministere, autorităţi locale, companii de stat sau chiar federaţii
