Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un brutar din Bucsinescu a jefuit trei banci

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 10 septembrie 2008 ·

Petru Dinu • Un brutar impreuna cu amanta sa si cu cele doua fiice au reusit sa jefuiasca intr-un mod cat se poate de subtil trei sucursale bancare iesene • Este vorba despre BCR, BRD si Piraeus Bank • Acestea s-au ales cu o paguba de peste 4,5 miliarde lei vechi • Timp de cateva saptamani, reporterii BUNA ZIUA IASI au stat cu ochii pe aceasta ancheta, insa secretomania anchetatorilor a fost desavarsita • Ieri, una dintre fetele brutarului din zona Bucsinescu a fost data in urmarire internationala pentru ca se sustrage anchetei • Pe langa obisnuitii boschetari folositi pentru luarea de credite de la banci, familia lui Petru Dinu a racolat si hoti sau talhari care abia iesisera din puscarie si nu aveau dupa ce bea o cana cu apa • Pentru ca bancile sa nu aiba suspiciuni la acordarea creditelor, membrii grupului organizat au falsificat stampila Inspectoratului Teritorial de Munca Iasi

Trei sucursale bancare din Iasi au fost jefuite de un brutar din zona Bucsinescu. Este una dintre cele mai complexe anchete de prindere a brutarului care si-a instruit atat copiii, cat amanta sa jefuiasca bancile intr-un mod cat se poate de elegant. Cele trei banci care au cazut victima planului pus la punct de brutarul Petru Dinu, de 53 ani, sunt Banca Comerciala Romana (BCR), Banca Romana de Dezvoltare (BRD) si Piraeus Bank. Au fost alese aceste banci pentru ca erau mai usor de prostit. Principala metoda de jefuire a acestor banci era prin obtinerea de credite pe numele unor persoane care nu aveau de unde sa returneze banii in vecii vecilor. Prejudiciul creat este unul uimitor: 4,5 miliarde lei vechi in aproximativ un an de zile. Este al doilea dosar intocmit de procurorii DIICOT in ultima vreme pentru astfel de fapte prin care bancile au ramas cu banii luati si cu ochii in soare. In urma cu cateva zile, judecatorii de la Tribunal au emis mandate de arestare pen

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 17 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 33 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°