PD-L a aminat sedinta Colegiului Director de joi din cauza unor neintelegeri in ce priveste formula in care va fi anuntata candidatura lui Stolojan pentru functia de premier. Discutiile in contradictoriu s-au purtat pe varianta prezentarii unui cabinet restrins, cu numai citiva ministri, sau doar a lui Stolojan impreuna cu programul de guvernare. Surse din partid au declarat pentru HotNews.ro ca in final s-a ajuns la o formula de compromis, aceea ca programul sa fie prezentat vineri de "responsabilii" pe diferite domenii: Blaga- pe zona administratie si interne, Flutur-agricultura, Berceanu- infrastructura, Videanu- economie si, probabil, Miclea pe zona sociala, educatie si sanatate. Aceleasi surse sustin ca Stolojan nu va avea un contracandidat si ca formula echipei de guvernare este departe de a fi definitivata.
Formula aleasa pentru lansarea, vineri, a programului de guvernare si a candidatului pentru functia de premier, constituie un compromis generat de discutiile asupra potentialilor ocupanti ai portofoliilor ministeriale. Vechea garda a PD doreste sa-l flancheze pe Stolojan cu oameni cu vechime in partid si experienta de guvernare, gen Berceanu, Videanu, Radulescu sau Blaga, in timp ce gruparea Stoica- Stolojan pledeaza pentru introducerea in atentia opiniei publice a unor figuri mai noi, care sa dea un semnal de reforma a partidului.
In loc de ministri, piloni
Cum nu s-a ajuns inca la o concluzie, vineri va fi lansat programul de guvernare care va fi sutinut si prezentat de responsabilii cu principalii “piloni”, cei care au elaborat, impreuna cu echipele lor, strategiile pe respectivele zone. Astfel, Vasile Blaga va sustine partea de administratie si interne, Radu Berceanu pe cea de infrastructura, Gheorghe Flutur se va ocupa de agricultura si Adriean Videanu de economie si finante. Nu s-a luat inca o decizie in ce priv