Pe masura ce departamentele de resurse umane ale firmelor mari si ale multinationalelor din Timisoara s-au dezvoltat, dobandind o importanta tot mai mare, din cauza adancirii crizei fortei de munca, piata locala a muncii a fost invadata de oferte de lucru pentru niste meserii care pot fi considerate inexistente, in sensul ca multe nu se regasesc in studiul "Clasificarea ocupatiilor din Romania", realizat de Ministerul Muncii. Account manager si sales representative, de exemplu, sunt meserii din ce in ce mai cerute, inaccesibile insa celor trecuti de 45 de ani, care formeaza grosul somerilor timiseni. Slujbe "made in UK" pentru angajati "madein Romania"
Comparativ cu oferta de stat a locurilor de munca disponibile prin Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca, paginile web specializate pe recrutare de forta de munca au o oferta mult mai variata pentru timisorenii aflati in cautarea unei slujbe. Cele mai bine cotate portaluri, din punct de vedere al vizitatorilor, sunt ejobs.ro si bestjobs.ro. Pe ejobs.ro exista 681 de oferte de locuri de munca pentru timisoreani, iar pe bestjobs.ro, 1.624 de posturi disponibile.
La o prima privire, se poate observa ca peste 60% din ofertele de munca de pe aceste site-uri triaza din prima potentialii candidati, prezentarea postului, a beneficiilor salariale si a companiei fiind redactate in limba engleza, fara cunoasterea carei nu poti nici macar sa-ti depui CV-ul. Si, tot la o prima privire, se poate observa ca firmele vor candidati specializati strict pe un anumit sector, eliminand din start posibilitatea ca un candidat cu o pregatire si o experienta profesionala oarecum tangentiale cu cerintele postului sa candideze pentru obtinerea slujbei scoase la bataie.
In plus, extrem de multe din meseriile cerute in prezent in Timisoara, prin intermediul portalurilor electronice de recrutare de forta de munca, nu