Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.700 de procese de viol in Constanta

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 septembrie 2008 ·

Constanta se afla pe locul 13 in tara, in privinta violurilor. Potrivit datelor afisate pe site-ul lui Iulian Urban si preluate din evidentele Ministerului de Justitie, in judetul Constanta sunt inregistrate nu mai putin de 2.711 procese de viol. Cu alte cuvinte, este vorba de peste 2.700 de persoane care au fost abuzate si obligate sa intretina raporturi sexuale impotriva vointei lor. Dat fiind ca statistica se refera numai la cazurile care au ajuns in instanta, este foarte probabil ca numarul abuzurilor sa fie, in fapt, cu mult mai mare. Potrivit art. 197 din codul penal, "actul sexual de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa, se pedepseste cu inchisoarea de la trei la zece ani si interzicerea unor drepturi". Totusi, actiunea penala in acest caz se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Asadar, nu este exclus ca in realitate sa existe mult mai multe abuzuri care nu au fost, insa, reclamate, de teama sau din cine stie ce alte motive. Dupa cum se arata pe site-ul mentionat, Iasiul este orasul cu cele mai multe procese de viol pe rol, urmat de Gorj si Vaslui. Constanta se situeaza dupa Capitala, insa aceasta este o consolare slaba avand in vedere ca este vorba, totusi, despre 2.711 cazuri declarate de persoane abuzate. Numarul concret al celor care au suferit astfel de abuzuri poate fi cu atat mai mare cu cat, intr-un proces de viol pot fi mai multe parti vatamate. Cel mai bine, la acest capitol, pare sa stea Covasna, unde sunt inregistrate 651 de procese cu acest obiect. Pe de alta parte, numarul total al dosarelor de viol pe tara pare sa fie in scadere in acest an, fata de anii anteriori. Cel putin, pana in momentul de fata. Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Constanta se afla pe locul 13 in tara, in p

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°