Potrivit datelor oficiale, în luna ianuarie a acestui an, existau în Bucureşti 1.100.000 de vehicule înmatriculate, ca să se ajungă la sfîrşitul lui iunie la 1.170.000 de maşini. Cu alte cuvinte, în mai puţin de şase luni, încă 70.000 de maşini, în plus faţă de cele care erau deja, blochează intersecţiile, se răfuiesc pentru prea puţinele locuri de parcare, se strecoară şi claxonează nervos pe străzile deja sufocate de trafic. Iar numărul lor continuă să crească. Doar în luna iulie, în România s-au mai înmatriculat încă 36.000 de automobile second-hand. Sînt cifre care, pentru acei pietoni care încă mai vor să respire un aer curat şi încă mai aleg să meargă cu trenul la munte, au dimensiunea unei catrastrofe. Dar de ce ai rămîne doar un pieton într-un oraş "locuit" de maşini?

Doamnele cu maşini... de scris

Am auzit că în alte ţări întreaga poveste se petrece în doar o jumătate de zi. Cei lipsiţi de experienţă îşi închipuie că aşa se întîmplă şi la noi. Ce mare scofală e să-ţi cumperi o maşină? Într-adevăr, prima etapă îi încurajează pe naivi căci nu durează mai mult de cincisprezece minute. Ajungem într-o parcare, undeva pe lîngă fostul sediu din Udrişte. Aici se încheiau "afacerile" cu maşini în urmă cu mai puţin de un an. Ghişeele s-au mutat în Pipera, însă cunoscătorii trag tot la vechiul han. Plăteşti taxa de parcare pentru o oră, însă nu aştepţi mai mult de cinci minute. Două doamne cochete coboară dintr-o altă maşină parcată şi se apropie de tine cu un aer profesional. Arată spre maşina cu care ai venit: "Asta e?". Apoi: "Actele, vă rog!". Le urmezi cu un vag sentiment de nesiguranţă pe care îl ai în permanenţă în România atunci cînd îi înmînezi vreunui necunoscut un act.

Doamnele sînt expeditive şi comunică între ele fără cuvinte, prin gesturi repezite şi mişcări ale capului. Au o măsuţă într-un colţ al parcării, unde tronează o maşină