Barosanii universitari - Ce mai faci, dom' profesor?
- Destul de amestecat, prietene!
- Sper sa nu incepi a te vaicari, ca nu tine. Crezi ca n-am vazut eu in gazeta ce salariu ridica un dascal universitar?
- Povesti, domnule!
- Vrei sa insinuezi, adicatelea, ca mint gazetele?
- Nici vorba. Dar sumele acelea le incaseaza foarte putini, cei mai multi sunt platiti la limita inferioara a grilei, asta insemnand cam o mie de Euro.
- Si atunci cum se explica salariile de zece ori mai mari?
- Simplu: exista facultati bogate si facultati sarace. Sarace sunt acelea care nu prea au studenti platitori de taxa sau n-au deloc, precum matematica ori fizica, intrucatva si literele; bogate sunt cele unde se inghesuie studentii ca la miere, precum economia ori educatia fizica. La cele dintai, salariul e dupa buget, asadar mic, la celelalte e tot dupa buget, va sa zica semnificativ mai mare.
- Doua lucruri nu inteleg.
- Numai doua?
- Ma rog! Din cate stiu, si facultatile bogate, si rudele lor sarace sunt de stat. Iar in institutiile de stat se aplica o grila unica de salarizare, cu un raport fix intre baza si varf. La universitatile particulare e alta poveste. Acolo, salariul e rodul negocierii intre proprietar si angajat, primul platindu-l cat il tine cureaua pe al doilea. Dar la stat, drept sa-ti spun, n-am auzit ca grila sa fie negociabila.
- Esti naiv, amice! N-ai auzit nici de autonomia universitara, care face din facultati intreprinderi pe jumatate de stat si pe jumatate private? O parte semnificativa din fondurile stranse din taxe multiplica salariile.
- Eu credeam ca acesti bani sunt destinati exclusiv imbunatatirii bazei materiale a invatamantului, achizitionarii de aparatura pentru laboratoare, construirii de camine studentesti etc.
- Nu ti-am zis ca esti naiv? Banii se duc unde sunt
