pe scut
ieşea din pădurea cu manuscrise
în limbe de foc
ca din robie la faraon
şi pe nesimţite
îngerul păsărar face o tumbă
îşi retează aripile şi se aruncă
într-un dogmatic eon
duhul lui sparge vitralii
şi intră în catedrală
sfinţii cu piroane-n picioare
din fresce
cu privirea îl spală
chiar şi focurile de pe tăpşanele
zeilor
s-au potolit
chinul din oase presimte potopul
câteva semne mai face preabunul
cu clopul
şi vestea cea mare
din războiul troian
ultimul suliţaş s-a întors pe scut
cu suflet persan
fetiţa cu chibrituri plânge
întrebi de ce
e cu putinţă
limba înţelepţilor ca un aforism
în aval
întrebi de ce
ucenicii toţi au fugit
ca un psalm rătăcit în savană
un afluent al zilei e ochiul
sacrificat în catastiful cu amintiri
cum ai sculpta o ispită
în majolică
înlăuntrul acelor întâmplări radioase
s-a arătat lucrul în sine şi erai orb
un ghepard cu pete de smalţ
ar fi trecut se zice printre oameni
şi ei n-au fost izbăviţi
prin şipotele iuţi de miracole
fug fiarele pământului
aburii ies din gheizerele gnozei
ca nişte osanale pe ruine cartagineze
şi-n tabere codicele îşi aşează
ginta
lăsând de strajă Septuaginta
usus rei
printre ferigi volatile şi fulgi albi
de întuneric
păşeşte el cu scorii spongioase
de singurătate
în preajmă-i
elfii potolesc focul însângerat
nu-ţi recunoşti călăuza
devotată-i doar bătaia inimii
preschimbată-n ruine în crevase
ce să mai ada
