Nu am nic iun motiv să pun la îndoială veridicitatea cifrelor privitoare la ritmurile creşterii economice din România. Şi, privindu-le, ar trebui să ne bucurăm că am reuşit să depăşim criza generată de tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă liberă. Rămâne de discutat de ce am ieşit din criză atât de târziu faţă de ţări precum Polonia, Cehia sau Ungaria, şi dacă actuala structură a aparatului productiv al ţării permite continuarea, pe baze sănătoase, a creşterii economice.
Nu am nic iun motiv să pun la îndoială veridicitatea cifrelor privitoare la ritmurile creşterii economice din România. Şi, privindu-le, ar trebui să ne bucurăm că am reuşit să depăşim criza generată de tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă liberă. Rămâne de discutat de ce am ieşit din criză atât de târziu faţă de ţări precum Polonia, Cehia sau Ungaria, şi dacă actuala structură a aparatului productiv al ţării permite continuarea, pe baze sănătoase, a creşterii economice.
Dar cea mai importantă discuţie, pe care eu, ca om de stânga, mi-aş dori-o principala temă de campanie electorală, ar trebui să fie cea privitoare la modul în care se împart fructele creşterii economice. Sigur, pentru fiecare dintre noi cea mai bună dovadă că există creştere economică o reprezintă creşterea veniturilor. Şi, până la un punct, este firesc să fie aşa.
Am observat o schimbare de fond a viziunii multor români în legătură cu modul în care se folosesc banii rezultaţi ca urmare a creşterii economie. Oamenii spun: ce folos că am bani mai mulţi, dacă nu există şosele, pe care să circul cu maşina pe care tocmai mi-am cumpărat-o, grădiniţe, unde să-mi las copiii, şcoli de calitate, spitale decente, etc. Pot să le fac eu, din banii mei?
Şi mai este o întrebare: dacă banii pentru investiţii nu mai sunt o problemă, de ce calitatea serv