- Comentariu - nr. 177 / 12 Septembrie, 2008 Stimate domnule ambasador, Presa germana din aceste zile lanseaza o diversiune jenanta, conform careia eu m-as afla in spatele unei grupari mafiote, care opera in Germania. Incontestabil, aceasta este inventia Serviciilor Secrete din Germania, care parca-parca erau ceva mai profesioniste pe vremea cand se numeau Abwehr, Gestapo etc. _ fireste, condamnate, pe buna dreptate, de istorie. Iata ce mi-a marturisit, telefonic, avocatul Alin Morutan, din Municipiul Bistrita, care il apara in instanta pe fiul unei cintarete de muzica populara, Valeria Peter-Predescu (implicat, si el, in procesul din Germania): ,,Clientul meu mi-a spus foarte clar ca spargatorul Cornel Salmen a fost eliberat din inchisoare cu 3 ani mai repede (dintr-o condamnare de 6-7 ani) si a intrat intr-un program de protectie a martorilor. Acest Salmen a ajuns la o intelegere cu autoritatile germane, ca sa lanseze atacuri impotriva dvs. si a PRM. Asa se explica ce a declarat el. Clientul meu era dispus sa apara la o Conferinta de presa si sa spuna tot ce stie, dar a fost extradat intre timp si acum se afla inchis, in Germania". Domnule ambasador, Eu stiam de aceasta provocare stupida inca de anul trecut, cand mi s-a pus la dispozitie o copie a Dosarului din Germania. In ziua de 27 septembrie 2007, le-am trimis o adresa oficiala domnilor George Cristian Maior (directorul SRI) si Silviu Predoiu (director adjunct SIE), carora le solicitam sa dispuna efectuarea unor anchete referitoare la acele acuzatii delirante. Dupa cateva zile, generalul Silviu Predoiu mi-a dat un raspuns edificator, pe care il reproduc in scrisoarea de fata: ,,Domnule vicepresedinte, in urma solicitarii formulate de dvs. prin adresa nr. V/11/27.09.2007 si a studierii atente a materialelor trimise ca anexa, va comunicam urmatoarele: in baza evaluarii primare a datelor, a rezultat ca SIE