Lucrează săptămâni întregi la câţiva centimetri de pictură, uneori şi la 40 de grade C. Sunt deopotrivă artişti şi tehnicieni, iar munca lor discretă menţine în viaţă o istorie scrisă în piatră. Sursa: Codrin Prisecaru
La Mănăstirea Stavropoleos, lucrările de restaurare sunt în toi. În interiorul răcoros şi cufundat în linişte al bisericuţei de la 1724, meşterii au făcut tot ce se putea pentru a salva şi recondiţiona picturile. Măicuţa de la strană spune că frescele vor rămâne de acum în stadiul actual - chiar dacă au rămas porţiuni fără culoare -, pentru a nu interveni în pictura originară. La exteriorul mănăstirii se lucrează de zor.
Pe schela improvizată, îngustă şi cam şubredă, la înălţimea acoperiş ului, patru studenţi îşi petrec zile întregi, luptându-se cu căldura, încercând să dea viaţă, din nou, picturilor realizate în perioada arhitectului Ion Mincu. Sunt toţi absolvenţi de licee de artă şi de facultăţi de profil, din Cluj şi Bucureşti.
Lucrările de restaurare presupun ore întregi de muncă migăloasă, de multe ori la înălţime, ore de nemişcare dătătoare de cârcei, în care se înaintează pe decimetru pătrat. „Nu e uşor să stai ore întregi pe schele, în solarul ăla. Mai ales zilele trecute... erau 41 de grade C“, spune Macedon, unul dintre restauratorii de la Stavropoleos, arătând schela acoperită cu o folie de plastic.
Tinerii se arată însă bucuroşi de ocazia de a vizita monumente şi de a cunoaşte în permanenţă oameni noi. „Mergem în tot felul de locuri unde sunt de restaurat monumente. Am avut ocazia să intrăm de multe ori în mediul călugărilor şi al măicuţelor de la mănăstiri. Eram cazaţi chiar acolo, în chilii, şi, într-un fel, participam la obiceiurile lor. Unii ni se păreau ciudaţi, alţii erau de treabă. De multe ori eram frânţi de oboseală şi am fi vrut să dormim mai mult sâmbăta, dar ei ne trezeau să par
