Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarii primăriilor sunt luaţi la control

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 13 septembrie 2008 ·

Juriştii Prefecturii verifică modul în care sunt aplicate legile administraţiei publice locale în fiecare localitate în parte

De două zile, conducerea Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov a început un şir de verificări la toate primăriile din judeţ, pentru a vedea modul în care sunt aplicate legile administraţiei publice şi în special activitatea secretarilor primăriilor. Astfel, se controlează modul în care sunt respectate normele legale vizând organizarea şedinţelor Consiliilor Locale, arhivarea documentelor şi respectarea de către secretari a atribuţiilor ce le revin în ceea ce priveşte aplicarea legilor proprietăţii şi a normelor de stare civilă. „Suntem interesaţi şi de respectarea termenelor legale de rezolvare a petiţiilor şi a solicitărilor formulate în baza Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public”, a declarat subprefectul Szakal Andras. Primele verificări, care au avut loc miercuri, 10 septembrie, şi au vizat activitatea secretarilor din localităţile Lisa şi Victoria. În urma controalelor ocupanţii acestor funcţii au fost avertizaţi că au obligaţia de a administra un registru de interese, unde sunt trecute declaraţiile de interese ale aleşilor locali şi funcţionarilor publici, având în vedere că acest gen de documente nu existau până acum în cele două primării. În plus, la Lisa s-a cerut reactualizarea nomenclatorului arhivistic, în care este trecut termenul de păstrare a fiecărui document folosit de administraţia locală, şi s-au identificat nereguli în redactarea registrului de intrări-ieşiri. Tot la Lisa, o serie de hotărâri ale forului deliberativ local nu erau însoţite de rapoarte de specialitate ale compartimentelor de resort din Primărie. „Aceste controale vor continua, zilnic, până pe 23 octombrie şi vor viza toate administraţiile locale din judeţ. În cursul zilei de azi juriştii noştri se află pe ter

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 46 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 48 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 26 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 7 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 50 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°