Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan este oficial candidatul PD-L pentru funcţia de prim-ministru. El a fost numit oficial în cadrul Conferinţei Naţionale Anuale a PD-L care a avut loc ieri, la Sala Palatului din Bucureşti. În faţa a aproape 5.000 de democrat-liberali veniţi din toată ţara a fost lansat şi programul de guveranre al PD-L, intitulat „Gândim altfel”. PD-L promite în programul de guvernare un salariu mediu de 900 de euro şi o pensie medie de 405 euro. După anunţarea nominalizării sale, Theodor Stolojan a promis că va duce PD-L spre victorie. „Simt că sunteţi aproape de mine prin cinstea pe care mi-o faceţi astăzi. Vom conduce partidul la victorie, vom trece primii linia de sosire şi vom guverna România, pentru că stă în puterea noastră să câştigăm speranţele oamenilor”, a declarat Stolojan. Printre altele, Stolojan a mai adus acuzaţii la adresa Guvernului pe care îl condamnă pentru întârzierea reformelor din agricultură, justiţie şi sănătate. „Guvernul a blocat şi a întârziat reformele din justiţie, agricultură şi sănătate şi trebuie să dea socoteală pentru modul ruşinos în care şi-a bătut joc de fondurile europene”, a încheiat Theodor Stolojan, care a precizat atunci că nu va candida la un post de parlamentar la alegerile din toamnă. Dacă Traian Băsescu va mai câştiga un mandat, există şanse ca acesta să aibă o relaţie non-conflictuală cu un posibil cabinet Stolojan. Stolojan are avantajul pregătirii economice şi al unei experienţe, scurte, dar stabile, în fruntea Guvernului. De asemenea, el se bucură de o bună imagine în finanţele internaţionale, câştigată la Banca Mondială.
PSD îl acuză de traseism politic
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat ieri, la Braşov, că soluţia nominalizării lui Theodor Stolojan pentru funcţia de premier este una neserioasă.
„PD-L a făcut azi (ieri - n.r.) anunţul de candidat