După vreo doi ani şi jumătate de lucru pe cont propriu, am început să-mi conturez în minte o tipologie a oamenilor de care mă lovesc în diferite aventuri legate de ezotericul business numit comunicare. Cred că unul dintre cele mai frecvente personaje din lumea în care mă învârt este ceva ce voi numi Încurcă-Business. V-aţi lovit probabil şi voi de el şi probabil că o să vă bucuraţi după ce o să-i citiţi portretul aici, în maniera frumos numită de Caragiale “compătimim împreună”. Asta e, e week-end, prea multe nu avem de făcut, deci putem să ne permitem luxul de a ne plânge un pic de milă.

Încurcă-Business este, cum îi spune şi numele, un descendent de a doua generaţie a lui Încurcă-Lume, un altoi de dinamism mimat şi trăncăneală englezită pe încurcătura milenară numită Istoria României. Evident şi iarăşi conform numelui, el a terminat ASE-ul şi îşi duce existenţa diurnă într-un business, de obicei unul suficient de mare încât lipsa lui de eficienţă, freacă-de-mentismul lui, intenţiile lui bune cu rezultate la limită sau puţin sub linie să poată fi tolerate fără falimentul prăvăliei. Poziţia lui nu e, formal, una neglijabilă, face parte din middle management, dacă nu chiar din zona de top. Însă modul cum a obţinut-o - fiind băiat simpatic pe lângă vreun zmeu autohton sau de multinaţională - îi reduce şi autonomia şi aptitudinile decizionale către zero.

Încurcă-Business vine în fiecare zi la serviciu cu maşina lui de la firmă, îşi deschide laptopul de la firmă, bea trei cafele de la firmă, fumează şase ţigări din patrimoniul propriu (s-au scumpit al dracu’!), pe holul de la firmă, după care are revelaţia pulsatorie a faptului că ar trebui să facă ceva pe ziua în curs. Se uită în Outlook, unde sunt trecute două drumuri şi trei telefoane. Pe primele le amână, mult prea dificile pentru că afară e cald sau frig şi e de-abia la începutul sau hăt la sfârşitul