Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PARADOX - Păcăleala votului uninominal

Publicat in Jurnalul, luni 15 septembrie 2008 · ·

Favoritul alegătorilor într-un colegiu electoral nu este neapărat şi cel trimis în Parlament. Acesta este neajunsul uninominalului românesc, recunoscut de politicieni. Un sistem de vot riscant şi pentru ei, premierul Tăriceanu, spre exemplu, putînd să piardă mandatul în faţa unui coleg de partid, chiar şi la un vot diferenţă.

Favoritul alegătorilor într-un colegiu electoral nu este neapărat şi cel trimis în Parlament. Acesta este neajunsul uninominalului românesc, recunoscut de politicieni. Un sistem de vot riscant şi pentru ei, premierul Tăriceanu, spre exemplu, putînd să piardă mandatul în faţa unui coleg de partid, chiar şi la un vot diferenţă.

Legea votului uninominal creează o anomalie prin modul de distribuire a mandatelor. În prima fază, îşi adjudecă fotoliile parlamentare cei care au obţinut 50% plus unu din voturi în colegiile lor, apoi cei care au depăşit ca număr de voturi coeficientul electoral al circumscripţiei, adică al judeţului, calculat prin împărţirea numărului total de voturi din judeţul respectiv la numărul total de mandate, aceştia fiind cei care au, matematic, "un mandat întreg".

Împărţeala naţională

Ultima etapă a distribuirii mandatelor, şi probabil cea mai consistentă, este cea la nivel naţional, care se face în funcţie de scorul fiecărui partid. În această etapă apare însă o anomalie: un candidat cu un număr mare de voturi poate pierde mandatul de parlamentar dacă partidul său şi-a epuizat numărul de mandate parlamentare la care are dreptul.

Concret, în această a doua etapă, Biroul Electoral Central calculează în funcţie de numărul de voturi pe care l-a obţinut un partid, numărul de mandate la care are dreptul în fiecare circumscripţie partidul respectiv. Biroul Electoral Central transmite apoi în judeţe numărul de mandate care îi revine fiecărui partid. Biroul de circumscrip

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 10 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, va fi din nou tătic!

Ziua Constanta acum 11 ore
Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Întrebat de ziariști dacă e pregătit să fie tătic de băiat pe

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 6 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 12 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

UPDATE - Rafael Nadal, eliminat de Alexander Zverev, în primul tur la Roland Garros. A fost probabil ultima participare a spaniolului la Openul Franţei

News.ro acum 10 ore
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a fost învins, luni, de germanul Alexander Zverev, scor 6-3, 7-6 (7/5), 6-3, în primul tur al turneului de la Roland Garros. Nadal a fost eliminat pentru prima oară în carieră în primul tur la Roland Garros. P

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 12 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°