Lectura unei motiuni simple referitoare la soarta invatamintului romanesc este un parcurs plin de invataminte in universul metaforelor pe care se sprijina discursul politic, cititorul atent putind identifica cele mai importante dintre matricele figurative aducatoare de faima, voturi si bani in conturi. Printre cei ce nu mai cred in basmele cu zine si feti frumosi se stie ca o motiune simpla este o spectaculoasa si deloc periculoasa cascadorie politica prin care o grupare sau alta intra, la vreme de nevoie, in lumina aurita a reflectoarelor. E o strategie simpla de seducere a maselor de cetateni cu drept de vot. Auzind ca se vorbeste pe mai toate canalele media despre o motiune simpla, alegatorul capata cu usurinta impresia ca cineva vegheaza sau lupta pentru el, ca marii oameni politici ai timpului nostru si-au coborit in cele din urma privirea patrunzatoare de Superman catre nevoile imperioase ale celui sau celei ce pune stampila pe binecuvintatul buletin multianual si aducator de putere, influenta si prosperitate. Stiti ce se intimpla dupa ce o motiune simpla este dezbatuta cu surle si trimbite de iubitii nostri parlamentari? Sa citam din regulamentul Camerei Deputatilor, articolul 164: „In cazul in care o motiune simpla este aprobata, hotarirea Camerei se va trimite Guvernului, care va tine cont de pozitia exprimata in cuprinsul respectivei motiuni". Atit si nimic mai mult. Punct si de la capat. Alta motiune, alta iesire la rampa. Alte nopti de talk-showuri, interviuri, declaratii belicoase, analize si dezbateri. Motiunea simpla este mana cereasca a oamenilor politici care stiu cum sa comande muzica pe care incing hora analistii, observatorii si naivii alegatori. Nu mai vorbim de perioada in care procesul de dezbatere se joaca cu casa inchisa. Uite motiunea, nu-i motiunea. O intreaga natiune se joaca de-a baba oarba cu biata motiune, care nu e nimic altceva decit