Secundul lui Piţurcă admite că Bornescu a încasat două goluri parabile, dar ţine să sublinieze că întreaga echipă a Ştiinţei a piedut meciul cu FC Timişoara.
- După România - Lituania 0-3, dar şi după victoria tricolorilor din Feroe, s-au înteţit atacurile la adresa antrenorilor naţionalei, îndeosebi a lui „Piţi“, unele fiind un fel de atac la persoană!
- Nu vreau să intru în discuţii cu nimeni, nu fac declaraţii.
- Aceste atacuri nu fac bine echipei naţionale!
- Bineînţeles, dar aşa-i la noi. Abia se aştepta un rezultat negativ ca să existe motiv de atac. De altfel, s-a văzut asta şi la turneul final al Euro 2008. România s-a calificat, în sfârşit, la Euro, iar la plecare ni se „ura“ să nu primim multe goluri, eram compătimiţi că vom fi ciuca bătăilor în grupa „morţii“, una cu două foste campioane mondiale (Italia, Franţa) şi o fostă campioană europeană (Olanda). Nu s-a întâmplat asta, dar faptul că nu ne-am calificat din acea grupă a „morţii“ a dat naştere la fel de fel de critici că, vezi Doamne, echipa naţională ar fi la pământ! Şi alte, şi alte critici la adresa tuturor, antrenori şi jucători.
România are şanse de calificare la CM 2010
- Înţeleg ce a fost la Euro, dar este de neînţeles acest rezultat România - Lituania 0-3!
- Cred că s-a vorbit de această partidă aşa de mult ca şi când s-ar fi pierdut războiul, de parcă alte naţionale, mai titrate ca noi, n-ar fi avut unele accidente. Reamintesc că selecţionerul Victor Piţurcă avertizase că acest meci, în contextul unor probleme de lot, va fi foarte greu.
- Prea mare umilinţa cu Lituania, iar în Feroe abia am reuşit victoria, cu 1-0...
- După o înfrângere ca aceea cu Lituania, a fost greu să se refacă moralul băieţilor peste noapte, mai ales că presa a pus tunurile pe echipa naţională de parcă, repet, am fi pierdut calificarea! Feroe? Am câştigat trei