Pe zi ce trece îmi este tot mai simpatic Cornel Dinu! Cîndva mă enerva, mă scotea din minţi dorinţa sa de a părea un priceput într-ale istoriei, dar de cîteva zile îi acord circumstanţe atenuante. Cum să nu-ţi fie simpatic Cornel Dinu, omul care, după ce Piţurcă l-a făcut „derbedeu“, a răspuns în cel mai fascinant stil: prin invocarea lui Esenin. Aşadar, antrenorul Naţionalei aruncă cu zoaie spre Cornel Dinu şi cu cîţiva stropi din aceeaşi găleată spre Dan Petrescu, iar fostul procuror zice că, „dacă ar fi să ne luăm după versurile lui Esenin, pe cînd se plimba cu ţarina, deşi mi-e tare greu să cred că Piţurcă le-a citit, mă simt chiar onorat. Mai cu seamă că sînt în aceeaşi companie cu Dan Petrescu“. Fotbalul, şi sportul în general, este o confruntare onestă, o încercare de depăşire a limitelor, un spectacol, un joc. Victor Piţurcă nu pricepe în ruptul capului că dezonorează ideea de sport cînd îşi înjură criticii. Şi, vai!, pe zi ce trece, caracterul lui Victor Piţurcă se face praf, făcînd loc unui om grobian, lipsit de strălucire, care vorbeşte mai mult decît antrenează. Aşa că lecţia de literatură servită de Cornel Dinu are darul să pună un strop de umor şi de relaxare într-o lume prea încrîncenată, unde mitocănia a înghiţit de mult bunele maniere, şi unde avem puţine performanţe şi mult, foarte mult scandal. Fotbalul a fost copleşit de cel mai mitocănesc limbaj şi nu mai poate fi considerat, în România, o formă de cultură populară, ci o invazie a mîrlăniei, care se exhibă cu orice prilej. Aşa că n-avem decît să savurăm, încă o dată, versurile lui Esenin, aşa cum au fost ele invocate de Cornel Dinu:

Tu – mers gingaş, tu – surîsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cît poate de supus să fie.

Cîrciumile le-aş uita pe veci

N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,

De-aş atinge-aceste b