Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Esenin împotriva mitocăniei

Publicat in Observator Cultural, miercuri 17 septembrie 2008 ·

Pe zi ce trece îmi este tot mai simpatic Cornel Dinu! Cîndva mă enerva, mă scotea din minţi dorinţa sa de a părea un priceput într-ale istoriei, dar de cîteva zile îi acord circumstanţe atenuante. Cum să nu-ţi fie simpatic Cornel Dinu, omul care, după ce Piţurcă l-a făcut „derbedeu“, a răspuns în cel mai fascinant stil: prin invocarea lui Esenin. Aşadar, antrenorul Naţionalei aruncă cu zoaie spre Cornel Dinu şi cu cîţiva stropi din aceeaşi găleată spre Dan Petrescu, iar fostul procuror zice că, „dacă ar fi să ne luăm după versurile lui Esenin, pe cînd se plimba cu ţarina, deşi mi-e tare greu să cred că Piţurcă le-a citit, mă simt chiar onorat. Mai cu seamă că sînt în aceeaşi companie cu Dan Petrescu“. Fotbalul, şi sportul în general, este o confruntare onestă, o încercare de depăşire a limitelor, un spectacol, un joc. Victor Piţurcă nu pricepe în ruptul capului că dezonorează ideea de sport cînd îşi înjură criticii. Şi, vai!, pe zi ce trece, caracterul lui Victor Piţurcă se face praf, făcînd loc unui om grobian, lipsit de strălucire, care vorbeşte mai mult decît antrenează. Aşa că lecţia de literatură servită de Cornel Dinu are darul să pună un strop de umor şi de relaxare într-o lume prea încrîncenată, unde mitocănia a înghiţit de mult bunele maniere, şi unde avem puţine performanţe şi mult, foarte mult scandal. Fotbalul a fost copleşit de cel mai mitocănesc limbaj şi nu mai poate fi considerat, în România, o formă de cultură populară, ci o invazie a mîrlăniei, care se exhibă cu orice prilej. Aşa că n-avem decît să savurăm, încă o dată, versurile lui Esenin, aşa cum au fost ele invocate de Cornel Dinu:

Tu – mers gingaş, tu – surîsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cît poate de supus să fie.

Cîrciumile le-aş uita pe veci

N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,

De-aş atinge-aceste b

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanța Absolvenții claselor a VIII-a susțin proba la matematică, ultima din cadrul Evaluării Naționale 2024

Ziua Constanta acum 37 minute
Joi, 27 iunie 2024, are loc ultima probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Națională, cea la matematică. Peste 6000 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la matematică în cele 116 centre de examen d

Mesaje de felicitare pentru echipa națională de fotbal a României! Ce au transmis președintele, premierul și preșțedintele Senatului

Ziua Constanta acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis, în mediul online mesaje de felicitare echipei naţionale de fotbal după calificarea în optimile EURO 2024. "Felicitări echipei naţionale de

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Horoscop pentru joi, 27 iunie 2024. Se anunță vești din străinătate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec Ești retras și cu greu se poate relaționa cu tine. Recomandabil este sa-ți dozezi eforturile si sa te ocupi de activitati de rutina. Sanatatea este fluctuanta si se pot evidentia afectiuni legate de gât și de aparat uro-genital. Evita tratame

LIVE TEXT. Evaluare Națională 2024. Subiectele la matematică, baremul și rezolvarea lor

Adevarul acum 2 ore
Examenul de Evaluare Națională 2024 continuă astăzi cu proba la Matematică. Află tot ce te interesează despre subiectele care au picat, baremul de corectare și rezolvarea exercițiilor. Tot aici te vom ține la curent cu modul în care se desfășoară ex

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 13 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

24°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°