Imi place cand o echipa de fotbal din Romania castiga un meci intr-o cupa europeana. M-am bucurat pt CFR Cluj, desi tin cu Steaua. Si, cel mai probabil, n-o sa fiu surprins cand Steaua va pierde la 2-3 goluri diferenta in fata nemtilor diseara.
Dar nu pot totusi sa nu observ cum “eroii” unui meci sunt facuti zei intr-o clipa, iar un accident, fie el si norocos, e transformat in norma de succes, contribuind astfel la zidirea unei minciuni in care balacareala devine mai suportabila decat ar fi fost in troaca de zi cu zi a unei realitati mediocre. Momentele bune ale fotbalului romanesc sunt punctuale. Mai ales cand vine vorba de echipele de club.
Personaje ca “Mitica” Dragomir, “Nasul” Sandu, “Gigi” Becali se hranesc din iluzia faurita de milioane de suporteri ce nu percep nivelul real al propriilor “idoli”. Si ei devin mari, puternici, tocmai pt ca aceasta iluzie e mare si puternica. Atat de puternica si de mare incat dupa doua meciuri catastrofale ale echipei nationale, nimanui nu-i vine sa creada ce s-a intamplat. Si cand ma gandesc ca fiecare succes, fie si punctual, contine germenii maririi lui Becali sau Dragomir, imi vine sa trec pe tenis si sa uit ca exista fotbal.
CFR nu e o echipa de “talie europeana” pentru simplul motiv ca n-a avut timp sa demonstreze acest lucru. Iar Steaua, chiar daca e la a 3a participare consecutiva in Liga Campionilor nu s-a ridicat de la nivelul de balast de talie europeana.
Aseara m-am uitat la meci fara sonor. Iar azi cred ca voi repeta experienta. Imaginile nu mint. Iar fara sonor, victoria CFR-ului ramane doar o victorie. Nu locul de nastere a unor “zei” si nici prilej de fala pt Dragomir&Co.
Imi place cand o echipa de fotbal din Romania castiga un meci intr-o cupa europeana. M-am bucurat pt CFR Cluj, desi tin cu Steaua. Si, cel mai probabil, n-o sa fiu surprins cand Steaua va pierde la 2-3 goluri dif
