Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O SOLUŢIE SALVATOARE - Vaccinul contra cancerului de sîn

Publicat in Jurnalul, joi 18 septembrie 2008 ·

Cancerul de sîn ar putea fi prevenit în viitor cu ajutorul unui vaccin care se va administra femeilor tinere. Acelaşi vaccin poate distruge tumorile mamare cauzate de o anumită formă de cancer de sîn, foarte agresivă.

Vaccinul a fost creat de cercetătorii americani de la Wayne State University şi se află în stadiu experimental, fiind testat deocamdată doar pe şoareci de laborator. El va putea fi folosit preventiv la femeile tinere, sănătoase sau ca tratament pentru o anumită formă de cancer de sîn, HER2 pozitiv, care afectează 20%-30% dintre femeile cu cancer mamar. În cazul acestui tip de cancer, nişte proteine numite receptori HER2 sînt secretate într-o cantitate mai mare decît cea obişnuită, ceea ce duce la o dezvoltare mult mai rapidă a tumorii. De asemenea, cînd cancerul este HER2 pozitiv există şi un risc mai mare de migrare a celulelor tumorale. Deşi în prezent există tratamente pentru această formă de cancer, ele s-au dovedit ineficiente pentru multe dintre paciente. Noul vaccin conţine gene care produc cantităţi mari de receptori HER2, declanşînd astfel o reacţie din partea sistemului imunitar, care va lupta cu celulele tumorale. Cercetătorii au inclus în vaccin şi un compus care inactivează temporar celulele T supresoare, celule care în mod normal împiedică declanşarea unei reacţii imunitare exagerate a organismului. În absenţa celulelor T, sistemul imunitar a răspuns mult mai bine la vaccin, eliminînd total celulele tumorale, arată studiul publicat în revista Cancer Research, citat de BBC. "Răspunsul imunitar împotriva receptorilor HER2 este puternic. Aceasta poate fi soluţia pentru femeile cu tumori rezistente la tratamentele convenţionale. Vaccinul ar putea chiar să elimine necesitatea de a recurge la aceste terapii", spune profesorul Wei-Zen Wei, coordonatorul echipei de cercetare.

Fără efecte secundare Experimentele au arătat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum o ora
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum o ora
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti a fost arestat preventiv

HotNews acum o ora
Cetăţeanul sirian care, luni, a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță Poliția Capitalei. Forte antitero la Ambasada Israelului din Bucures

A MURIT Neluță Neagu, legenda lăutarilor din România. În urmă cu un an, își înmormântase soția

Gandul acum o ora
Celebrul lăutar Neluță Neagu a murit, la un an după ce își înmormântase soția. Familia, apropiații și fanii celebrului lăutar sunt în stare de șoc. El era cunoscut cu probleme de sănătate, dar nimeni nu se aștepta să dispară atât de repede dintre no

Superliga: Mijlocaşul Tudor Băluţă nu mai este jucătorul echipei Farul Constanţa

News.ro acum 21 minute
Mijlocaşul Tudor Băluţă nu mai este jucătorul echipei Farul Constanţa, după ce contractul acestuia a expirat, a anunţat clubul constănţean. Produs al Academiei Hagi, Tudor Băluţă a fost unul dintre cei mai importanţi jucători ai Farului în ultimii d

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Taxe mai mari pentru produsele non-UE? Ciucă: Putem lua în calcul majorarea taxelor vamale pentru importurile ieftine extra-comunitare

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Senatului susţine, marţi, într-o postare pe Facebook, că a vizitat fabrica Rombat, singurul loc din România în care se produc acumulatori. El susţine că această companie românească s-a reinventat de-a lungul anilor pentru a ţine pasul c

Vremea

București
acum

30°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

22°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°