Cu totii sa facem o plecaciune in fata mai-marelui urbei, care, la o simpla pocnitura din degete, are la picioare tot ceea ce-i pofteste inima. Ariile protejate devin, subit, zone de recreere pentru fistecine si nimeni nu da doi bani pe asta. De obicei, dezbaterile publice nu au niciun farmec. O pierdere de vreme, s-ar putea spune. La o intalnire, spre exemplu, in cadrul careia ar trebui sa fie prezente fel si fel de ONG-uri care sa se opuna construirii vreunui colos pe spatiul verde, sala este goala. Prezenti, doar elaboratorul studiului de impact, constructorul, un reprezentat al agentiei de mediu si, uneori, cineva din partea beneficiarului. Cam atat. Atunci cand nu mai e de facut nimic, iar colosul a fost inaltat pe spatiul de joaca al copiilor, toti ies in fata si se lamenteaza. Pentru ca, se pare, doar de asta suntem buni. Am pornit de la dezbaterile publice, pentru a evidentia modul in care se dau avizele de mediu. Si cat de greu il obtine, spre exemplu, o facultate care vrea sa-si reabiliteze sediul situat chiar in botul unei arii protejate. Mai bine zis, langa Lacul Siutghiol. Acelasi lac ravnit de Mazare, care-si trage teleschi nautic si insula in forma de frunza de artar, ce vor saraci aria protejata de sase hectare. Doar guvernul PNL-ist ii mai pune piedici edilului care spera sa faca prima tura in vara anului viitor, pe urmele lui Ceausescu. Dar, atunci cand o facultate, fara pile in primarie, vrea sa-si reabiliteze baza nautica, tergiversarile se tin lant. Si beneficiarii stau cu frica in san ca, daca nu vor obtine aviz la timp, ministerul isi va retrage fondurile, iar studentii vor lua adio de la pista de atletism acoperita, de la cheiul de acostare pentru ambarcatiuni de dimensiuni mici etc. Si nu vor avea bani la nesfarsit, asemenea edilului, sa investeasca in obiectiv. "Doar nu facem centrala nucleara. Pierdem banii", protesteaza singura persoa