Refuzul ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, de a discuta şi negocia cu sindicatele din învăţământ o creştere a salariilor reprezintă, în opinia senatorului PD-L Ivan Cismaru, punctul de plecare a unor manifestări de protest. „În învăţământ se anunţă o toamnă fierbinte. Ministrul Educaţiei nu a răspuns solicitărilor sindicatelor, ba mai mult, greşeala cea mai mare este că nu a mai negociat creşterea salariilor. Sindicatele din învăţământ au solicitat o majorare cu 50% a lefurilor, dar Guvernul nu vrea să dea decât 9%. Ăsta nu este un motiv să nu mai discuţi cu sindicatele. Poate se ajungea la o soluţie de compromis. Aşa, iar vom avea mişcări de protest la începutul unui an şcolar şi universitar”, ne-a declarat Ivan Cismaru.
Guvernul a anunţat, ieri, printr-un comunicat de presă, că dintr-o eroare, s-a înţeles că cea de-a doua majorare a salariilor profesorilor se va aplica începând cu 1 noiembrie.
De asemenea, Executivul a anunţat că va respecta calendarul stabilit la negocierile purtate cu sindicatele din educaţie. Potrivit negocierilor, majorările salariale din învăţământ se vor desfăşura conform calendarului stabilit, respectiv de la 1 aprilie şi de la 1 octombrie. Cu toate acestea, profesorii sunt revoltaţi că Guvernul le oferă o creştere salarială de numai 9% şi acuză PSD şi PNL că au făcut un troc în defavoarea lor. Refuzul ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, de a discuta şi negocia cu sindicatele din învăţământ o creştere a salariilor reprezintă, în opinia senatorului PD-L Ivan Cismaru, punctul de plecare a unor manifestări de protest. „În învăţământ se anunţă o toamnă fierbinte. Ministrul Educaţiei nu a răspuns solicitărilor sindicatelor, ba mai mult, greşeala cea mai mare este că nu a mai negociat creşterea salariilor. Sindicatele din învăţământ au solicitat o majorare cu 50% a lefurilor, dar Guvernul nu vrea să dea decât 9%. Ăsta