Zilele trecute, am avut bucuria sa o cunosc pe Domnica Radulescu, o scriitoare care a emigrat din Romania in '83, in prezent avind o stralucita cariera universitara in Statele Unite. Primul sau roman, "Train to Trieste", scris direct in limba engleza, a aparut anul acesta la una dintre cele mai importante edituri din lume, Random House, fiind publicat deja in citeva tari din Europa si, in curind, si in Romania.
Sa traduci in limba romana un roman al unui autor roman si sa platesti, ca editura romaneasca, bani grei unui agent american pentru a beneficia de drepturile de publicare ale cartii cu pricina e un fapt cel putin interesant. Si indraznesc sa spun ca, in curind, vom asista din ce in ce mai mult, oricit de ciudat ar suna, la importul de carti semnate de autori romani, in conditiile in care publicul din Romania are nevoie de o confirmare venita "din afara" asupra a ceea ce e bun in literatura romana contemporana.
Dar nu despre industria literara voiam sa va spun, ci despre faptul ca, vorbind despre Braila de azi, Domnica Radulescu mi-a spus ca a auzit un singur lucru: "ca la Braila, teatrul este exceptional". Si revin astfel la o idee mai veche, aceea ca, daca vorbim despre un brand al Brailei, o solutie culturala imi pare cea mai buna varianta. Din statul Virginia, acolo unde locuieste, doamna Radulescu nu a auzit nici de clasa politica locala, oricit de mari matrapazlicuri a facut, nici despre bataile din cartierele orasului, dar a auzit despre Festivalul de teatru si despre piesele lui Radu Afrim, semn ca, oricit de mare e raul, tot binele este cel care iti duce numele in inconjurul lumii si ti-l infige in constiinta oamenilor.
Acum... depinde cit de mult ne trebuie sa intelegem ca literatura, arta plastica, muzica, teatrul sint excelente marfuri pentru export si ca iti pot aduce mai mult decit bani pe termen scurt. Pot face pa
