Tocmai se implinesc luna aceasta 70 de ani de cand primul ministru al Marii Britanii Neville Chamberlain a semnat la München un document ce a permis Germaniei sa puna mana pe o felie grasa din Cehoslovacia. Asa-numita "Intelegere de la München" urma sa fie considerata mai tarziu ca tradare abjecta a ceea ce Neville Chamberlain numea "o tara indepartata, despre care stim putine lucruri". Dar la vremea respectiva nu multa lume gandea asa.
Opinia lui Chamberlain, dupa care Marea Britanie nu era inca pregatita de un razboi cu Germania nazista, iar diplomatia si compromisul erau optiuni mai sigure, era de fapt impartasita de multi europeni, care cunosteau din proprie experienta consecintele oribile ale razboiului. Cu toate acestea, Chamberlain a intrat in istorie ca un las, politica sa de "appeasement", de impaciuire a Germaniei naziste fiind deseori vazuta ca ulterior vinovata de campania lui Hitler de cucerire a restului Europei.
Probabil ca Chamberlain nu avea dreptate. Marea Britanie si Franta ar fi putut opri Germania. Momentul "München, 1938" a reprezentat una din acele rare clipe in istoria lumii democratice in care diplomatia precauta a fost o eroare. Ar fi fost, de fapt, nevoie atunci de un erou romantic, care, cu gandul la batalii sangeroase, sa aiba vointa de a juca soarta natiunii sale prin continuarea luptei, "indiferent de costuri", cum spunea atunci Winston Churchill.
George Santayana a avertizat printr-o faimoasa asertiune ca "aceia care nu invata din istorie sunt condamnati sa o repete". Istoria insa preda multe lectii, unele dintre ele contradictorii, iar repetarea ei nu are loc in mod identic. O privire prea concentrata in trecut ne poate duce pe cai gresite. Asadar, ce a invatat, mai concret, lumea de la momentul "München, 1938"?
Europenii din vestul continentului au tras dupa cel de-al doilea razboi mondial conc
