De ce il acuz pe Adomnitei Inclusiv in acest colt de pagina, am scris mai multe comentarii despre activitatea de ministru a lui Adomnitei. Cum nu cred in ceea ce numesc mitul obiectivitatii jurnalistice - cu atat mai putin atunci cand vine vorba despre texte de opinie - am asumat o subiectivitate despre care consider ca e prezenta peste tot acolo unde se manifesta elementul uman, inclusiv in demersul de presa. Singura conditie pe care mi-am impus-o a fost aceea a onestitatii in raport cu principiile in care cred si asa voi face si in continuare. E, daca vreti, o pozitie "etnocentrica", asa cum ar spune Richard Rorty (care-i un filosof contemporan, nu vreun DJ) - ma intereseaza ceea ce defineste ca fiind "bun" comunitatea din care fac parte. Aflu ca, nu mai departe de duminica trecuta, vremelnicul ministru al Educatiei si-a exprimat nedumerirea cu privire la unele dintre comentariile mele. Ar fi, prin urmare, de-a dreptul dureros ca ministrul Adomnitei sa ramana imun politic si nedumerit ontologic. De aceea, o sa-ncerc a explica de ce il acuz pe Cristi Adomnitei. Inainte de toate, trebuie sa spun ca baza acuzatiilor e constituita din melanjul dintre asteptarile mele, ca tanar, fata de un ministru congener si modul in care acesta a afectat "binele" comunitatii de care vorbesc. E aceea a celor 150 de profesori, 3.000 de studenti si peste 5.000 de absolventi de la UPA din Iasi. In sens mai larg, e comunitatea academica ieseana, care cunoaste foarte bine - tocmai datorita transparentei pe care am probat-o de fiecare data - ceea ce se intampla la aceasta institutie, siluita ilegal, de ani de zile, de bolsevicul academic Niculae Niculescu.
Ei bine, aceasta comunitate, dupa ce a definit "binele", la modul general, prin intrarea in legalitate a Universitatii, l-a dobandit si in instanta, inclusiv la Inalta Curte. De partea ministerului pe care Adomnitei in
