Parlamentul unicameral – care s-ar putea numi Mica Adunare Naţională – îmi pare a fi doar un început timid pentru o reformă de amploare. O singură cameră e o idee bună, care merită completată. Dacă am avea o singură cameră, dar cu un singur deputat? Iar el să fie chiar preşedintele?
E prea multă încrâncenare oarbă pe scena noastră politică la acest început de campanie electorală. Atacuri mârşave, blocaje tactice, jocuri video de culise, polemici total necordiale... Motiv pentru care o să încerc să ofer un exemplu de cooperare transpartinică. Zilele trecute, domnul Emil Boc a propus ţării un parlament mai mic. A propus să transforme cele două camere ale legislativului de acum într-o garsonieră. Gurile rele ar putea cota şi acest demers intelectual al primarului de la Cluj drept un gest populist. Parlamentul are o imagine proastă, e uşor să-l ataci. Iar ideea de a micşora, chiar şi nesemnificativ, cheltuielile statului poate părea, electoral, benefică. În fond, am plăti mai puţin pentru fabricarea legilor şi ar rămâne mai mulţi bani pentru borduri şi maşini de lux.
Dar eu nu vreau să gândesc aşa. Eu cred că domnul Boc vrea să facă legislativul mai util şi mai funcţional. Aşa că mă alătur filozofiei sale politice cu câteva idei ale mele, în speranţa că experienţa pe care am căpătat-o în Parlament poate fi utilă acestui demers.
Parlamentul unicameral – care s-ar putea numi Mica Adunare Naţională – îmi pare a fi doar un început timid pentru o reformă de amploare. O singură cameră e o idee bună, care merită completată. Dacă am avea o singură cameră, dar cu un singur deputat? Iar el să fie chiar preşedintele? În felul ăsta alegem o singură dată două instituţii şi eliminăm, sper, orice fel de disfuncţionalitate între ele. Un articol suplimentar în textul Constituţiei ar putea să prevadă că preşedintele menţionat se numeşte definit
