Nu-mi amintesc ca fenomenul care marchează acut actuala guvernare să fi avut precedent. Au fost remanieri, au fost demisii prin mai toate guvernele de până acum, dar suspendări nu!

Ce anume dă această nedorită notă de originalitate Executivului condus de preşedintele liberal? Este, în primul rând, rezultatul lipsei de coeziune. Iniţial, acest Guvern s-a format pe două paliere: cu democraţii pe care i-a impus Traian Băsescu, majoritatea din „pepiniera sa de cadre” de la Primărie, şi cu liberalii liberi de alte atribuţii, în special din prima linie a amicilor premierului, cărora li s-au adăugat reprezentanţii celor două partide care au contribuit la formarea coaliţiei de guvernare: maghiarii şi conservatorii. Ce a rezultat a fost un ghiveci de competenţe şi de interese, lipsit de coeziune şi de viziune. Practic, au funcţionat - ca pe vremea Convenţiei Democrate - mai multe guverne într-unul singur, premierul neavând prea multă autoritate asupra celor care nu făceau parte din partidul său.

În aceste condiţii, fiecare membru şi-a văzut mai degrabă de interesele proprii şi de partid, decât de cele ale ţării.

De la aceste viziuni au plecat şi problemele. Cel mai pragmatic - Nagy Zsolt - a lucrat aproape pe cont propriu, făcând din MCTI o feudă maghiară pe care i-a arendat-o lui Stanchev. Mai timid, Şereş s-a jenat de unele dintre demersurile pe care a fost forţat, practic, să le susţină în Guvern (Petrom Service şi cei 8%), dar a mers înainte. Atanasiu a căzut victimă conflictului dintre Palate şi iluziei că ar însemna ceva, personal, pe tabla de şah a puterii. A fost suficientă o reclamaţie a consilierei prezidenţiale Săftoiu ca să zboare din funcţia de la Industrie şi să ajungă într-una mai mănoasă la AVAS. Despre bietul Remeş şi caltaboşii săi, ce să mai vorbim: a făcut figură de relicvă dintr-o altă eră, un dinozaur al şpăgii, rătăcit printre prădăto