Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu face exerciţii pentru prezidenţiale

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 septembrie 2008 ·

Preşedintele a renunţat la atitudinea conflictuală, sugerând că nu se va implica în campania de la toamnă. Sursa: Agerpres

Cu sabia în teacă şi cu un auditoriu amorţit, în care PNL şi o bună parte din PSD s-au remarcat prin absenţă, preşedintele Traian Băsescu a pus ieri prima cărămidă la campania pentru preziden- ţiale din 2009. După reţeta „nu mă ocup cu lucruri mărunte“, fluturată solemn în zilele aranjamentului PDL-PRM din Senat, Băsescu a venit în faţa parlamentului cu aerul preşedintelui responsabil, echilibrat, preocupat de semnele posibilei crize economice din Europa şi a arătat indirect spre „europeanul cu papion“ Tăriceanu ca fiind cel care ar ţine, de fapt, România încă departe de UE.

Mesajul şefului statului (început cu formula „Dragi români“) s-a vrut o probă de viziune şi responsabilitate. Fără etichetele de până acum pe frunţile miniştrilor sau ale liderilor de partide, fără nominalizări explicite ale vinovaţilor, ba chiar cu câteva bile albe la capitole care au inclus până şi PSD-ul. Imaginea cunoscută a preşedintelui conflictual a fost băgată sub preş, Băsescu sugerând în plus neimplicarea în campania electorală de anul acesta.

Monologul de 45 de minute, rostit cu poticniri, în faţa unei săli pe trei sferturi goală şi aproape inertă, a dat în final şi un semnal pretendenţilor la portofolii ministeriale: preşedintele s-a declarat deschis să colaboreze „cu orice guvern care nu este dependent de o oligarhie“ şi „care răspunde priorităţilor României“. Între timp, ajunsese în sală şi întârziatul Mircea Geoană, ieşind din rândul absenţilor Ion Iliescu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu şi, în premieră, Corneliu Vadim Tudor.

Soluţii din programul PDL

„Este nevoie de o nouă viziune“, a proclamat Băsescu fără prea multă vlagă, vorbind de un „deficit de alocare eficientă a resurselor“ şi altul „de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Selecții oferte - 18 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ACHIZIŢIE SERVICII „Audit statutar al situaţiilor financiare întocmite în conformitate cu prevederile OMFP nr. 1.802/2014, pentru anii 2024, 2025 şi 2026” S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării ser

Breaking Bărbatul care a aprins focul în Parlament a fost prins de polițiști. Unde a fost găsit

Adevarul acum 7 ore
Autorul atacului din clădirea Palatului Parlamentului a fost prins. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a provocat un incendiu într-un magazin aflat la intrarea în clădire în urma unui conflict cu vânzătoarea.

VIDEO Scene de haos la Beirut: Sute de membri ai Hezbollah au fost răniți grav după ce pagerele le-au explodat pe rând marți / Niciun comentariu din partea Israelului

HotNews acum 13 ore
Sute de membri ai organizației teroriste libaneze Hezbollah, printre care luptători și medici, au fost răniți grav marți după ce pagerele pe care le aveau asupra lor pentru comunicații au explodat, transmite agenția Reuters, citând o sursă din cadru

Marcel Ciolacu, despre problema familiilor care sunt despărțite: „Nu cred că e ceva care m-ar lovi mai tare decât PLECAREA fiului meu”

Gandul acum 7 ore
Întrebat de realizatorul TV de la Antena 3 CNN, Mihai Gâdea, despre problema familiilor despărțite, premierul Marcel Ciolacu i-a răspuns: „Eu am vorbit cu fiul meu, mă, când termini facultatea, ai de gând să pleci….la început exista această discuție

Administraţia Prezidenţială: Klaus Iohannis precizează că îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de Preşedinte

News.ro acum 13 ore
Administraţia Prezidenţială a venit, marţi, cu precizări, în contextul informaţiilor vehiculate în spaţiul publici privind o posibilă candidatură a preşedintelui Klaus Iohannis pe lista PNL la Senat, în care arată că şeful statului îşi va încheia ma

Cât vor dura lucrările de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon. „Va urma o renovare profundă, nu doar la suprafaţă”

Libertatea acum 7 ore
Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a anunțat, la Antena 3, că secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon va fi renovată complet, motiv pentru care lucrările vor fi dura până la mijlocul anului viitor.

O turistă germană a murit după ce a fost atacată de un rechin, în Insulele Canare

HotNews acum 7 ore
O turistă germană a murit luni seară, după ce a fost atacată de un rechin la aproximativ 500 de kilometri de arhipelagul spaniol Canare, au anunţat autorităţile de salvare maritimă pentru AFP, scrie News.ro. Femeia în vârstă de 30 de ani a fost muşc

Statuie pentru Adi Bărar, fostul lider al formației Cargo, la trei ani distanță după ce a fost răpus de COVID. Unde este amplasată

Libertatea acum 10 ore
Fostul lider al formației Cargo, Adi Bărar, care a murit în anul 2021, are, începând de marți, o statuie în Timişoara, relatează news.ro. Inițiativa a aparținut revoluționarului Corneliu Vaida, bun prieten cu regretatul artist.

Bistriţa – Năsăud: Bărbat de 71 de ani, cercetat pentru că ar fi oferit droguri unei fete de 15 ani în schimbul unor favoruri sexuale

News.ro acum 12 ore
Un bărbat de 71 de ani din judeţul Bistriţa – Năsăud a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a oferit droguri unei fete de 15 ani în schimbul unor favoruri sexuale. ”Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa – Năsăud

Soluțiile găsite de Ciolacu și Nicușor Dan pentru fluidizarea traficului din București. „Să stabilim un dialog permanent”

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu mai mulți membrii ai Cabinetului său s-au întâlnit marți, 17 septembrie, cu primarii Capitalei cu care au avut o discuție despre gestionarea traficului din București și alimentarea cu energie termică în sistem c

Vremea

București
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

14°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

13°/22°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/22°
joi

15°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/23°
joi

10°/20°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/23°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/24°