Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Constanta, chinezii fac treaba

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 septembrie 2008 ·

O data cu migrarea masiva a romanilor spre plaiuri mai promitatoare, Constanta, prin deschiderea la Marea Neagra, s-a transformat, usor-usor, intr-un oras al tuturor oportunitatilor. Pe de o parte, s-a simtit nevoia fortei de munca de import, iar pe de alta, investitorii straini au considerat ca, din acest impas, vor putea trage mari foloase. Asa ca si-au deschis firme pe taram dobrogean si pentru dezvoltarea afacerii si-au adus muncitori din aceeasi tara de provenienta. Discreti, mici de statura, cu pasul marunt si privirea mai mereu plecata, obisnuiti cu strictetea comunismului, dar, cel mai important, mereu serviabili. Acesta este prototipul chinezului preferat de majoritatea angajatorilor care au importat forta de munca. Potrivit biroului de Evidenta a Muncii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM), pana la sfarsitul anului august au fost inregistrati 246 de angajati de alta nationalitate, care au optat sa se angajeze, cu forme legale, in oras. Mai bine de jumatate dintre acestia sunt chinezi care nu numai ca presteaza servicii in domeniul naval sau in constructii, dar incep sa-si deschida propriile afaceri cu articole "made in China".

Turcii fac galeti si ligheane Astfel, potrivit ITM, fruntasi in clasamentul muncitorilor straini, cu ajutorul carora s-a rezolvat in mare parte deficitul de forta de munca romaneasca, sunt cei 130 de chinezi, majoritatea angajati in cadrul Santierului Naval. Pe locul al II-lea se claseaza turcii, in numar de 80, iar ultimul loc pe podium este ocupat de moldovenii de peste Prut. In evidenta ITM mai exista sporadic cate un german, filipinez sau francez, veniti fie sa munceasca la vreo reprezentanta, fie prin casatorie. In timp ce asiaticii au ales munca in domeniul naval, musulmanii au optat, in mare parte, pentru masele plastice si pentru invatamant. Cei mai multi dintre ei sunt angajati la SC Bayer SRL din Ov

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 28 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 16 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 38 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum o ora
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Elevii susțin joi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

G4Media acum 32 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vo

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°