Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România este pe locul 3 la numărul petiţiilor depuse la Parlamentul European

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 25 septembrie 2008 ·

În raportul de activitate pentru 2007 al Comisiei pentru Petiţii din cadrul Parlamentului Europei se arată că România a ocupat locul al treilea, după Spania şi Germania, în ceea ce priveşte numărul petiţiilor depuse la Parlamentul European. Faţă de 2006 s-a înregistrat o creştere cu 50% a numărului petiţiilor, iar domeniile de preocupare pentru cetăţeni continuă să fie protecţia mediului şi drepturile fundamentale. Concret, În 2007, numărul membrilor Comisiei pentru petiţii a crescut de la 25 la 40, Parlamentul înregistrând 1.506 de petiţii (reprezentând o creştere de 50% în comparaţie cu anul 2006), dintre care 1.089 au fost declarate admisibile.

Potrivit raportului, România ocupă locul al treilea în ceea ce priveşte numărul de petiţii depuse, din Spania fiind depuse 254 de petiţii, din Germania 212, iar din România 143 de petiţii. Urmează cetăţenii din Italia, cu 126 de petiţii, iar pe ultimul loc se află Bulgaria, cu doar 44 de petiţii depuse.

Domeniile prioritare de preocupare pentru cetăţenii Uniunii, aşa cum reiese din petiţii, se concentrează asupra problematicilor de mediu şi protecţia mediului, inclusiv punctele slabe ale directivei privind evaluarea impactului de mediu, preocupărilor generale cu privire la poluare şi schimbările climatice, drepturile de proprietate individuale şi private, serviciile financiare, libera circulaţie şi drepturile lucrătorilor, inclusiv drepturile de pensie şi alte prestaţii de asigurare socială, libera circulaţie a bunurilor şi fiscalitatea, recunoaşterea calificărilor profesionale, libertatea de stabilire, precum şi acuzaţiile de discriminare pe motive de naţionalitate, gen sau apartenenţă la un grup minoritar. Un număr din ce în ce mai mare de petiţii primite, în special de la cetăţenii din noile state membre, se referă la chestiunea restituirii proprietăţilor, chiar dacă acest subiect rămâne în esenţă unul care

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 29 minute
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 51 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum o ora
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 50 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

SUA şi China au purtat primele discuţii informale referitoare la armamentul nuclear din ultimii cinci ani; China a spus că nu va recurge la ameninţări atomice în Taiwan

News.ro acum o ora
Statele Unite şi China au reluat în martie discuţiile semi-oficiale privind armele nucleare, pentru prima dată în cinci ani, reprezentanţii Beijingului spunând omologilor lor americani că nu vor recurge la ameninţări atomice asupra Taiwanului, potri

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 38 minute
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°