În presa culturală recentă, street art sau arta străzii a devenit un subiect deosebit de controversat. Fie că e vorba de expoziţii subvenţionate de stat sau de sesiuni de live graffiti, fenomenul a devenit, peste noapte, deosebit de contestat pe fondul discuţiei despre reprezentativ/nereprezentativ în cultura română. Critica a purtat discuţia într-o modalitate lipsită de profesionalism, toate dezbaterile ce au avut ca temă expoziţia de la New York rezumîndu-se la argumente conjuncturale. Aproape nimeni nu a adus în discuţie statutul acestui limbaj în arta contemporană şi posibilitatea stabilirii unei ierarhii valorice. Arta străzii este un fenomen în continuă schimbare şi nu poate fi complet lipsit de miză estetică. Acest domeniu este, înainte de toate, un spaţiu al competitivităţii şi ar trebui analizat după modelul judecăţii de valoare. De aceea consider bine-venită iniţiativa editurii Veillant de a edita un album de artă contemporană, care adună în interiorul coperţilor sale arta graffiti de pe cinci continente. La fel de bine-venită mi se pare şi lansarea inedită a albumului printr-o sesiune de live graffiti şi prin organizarea unei dezbateri privind statutul acestei forme de artă contemporană. Dezbaterea organizată la Cărtureşti joia trecută a fost destul de academică, în ciuda caracterului informal impus de organizatori, însă, chiar şi în această formulă, are meritul de a pune problema în mod diferit. Participanţii la masa rotundă organizată de editura Veillant au dezbătut problema autenticităţii fenomenului graffiti – dacă graffiti mai rămîne artă a străzii atunci cînd este „instituţionalizată“, cu alte cuvinte dacă societatea „confiscă“ acest limbaj prin organizarea de expoziţii, sesiuni live sau prin legalizarea acestei activităţi în spaţiul public. S-a discutat şi clasificarea artei graffiti ca fenomen artistic, avînd în vedere că, cel puţin la înce