Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Franţă din Vechea Europă

Publicat in Dilema Veche, joi 25 septembrie 2008 ·

"Oamenii ăştia din Noua Europă au scăpat o bună ocazie să tacă" - citat aproximativ din Jacques Chirac. Ocazia era micul balamuc diplomatic iscat de intervenţia în Irak. Atunci, lucrurile păreau clare. Statele Unite şi Marea Britanie erau pe o pozitie dură, intransigentă, belicoasă. Franţa, Germania şi marea majoritate a puterilor continentale din Uniunea Europeană voiau negocieri şi umblau cu porumbelul păcii după ei în toate spiciurile publice. România, Polonia, Cehia, Ungaria, balticii, Bulgaria (pe scurt, Noua Europă, cum ne-au botezat rapid americanii) erau prinse în cearta dintre Mama (UE) şi Tata (NATO) şi au cam fost de partea americană. Franţa părea că nu mai contează, pe nicăieri prin lume. Azi, lucrurile sînt fundamental diferite. Alegerea lui Sarkozy a schimbat dramatic dinamica politicii externe franceze şi a pus din nou Franţa pe harta marilor puteri, în ciuda gafelor nepermis de dese ale prea-inimosului său ministru, Kouchner. Pe rînd, Sarko a reuşit să "elibereze" asistentele bulgăroaice din Libia (întru ciuda Uniunii care negociase profesionist pînă atunci, din culise), a contribuit la compromisul numit Tratatul de Reformă Instituţională de la Lisabona (întru ciuda Angelei Merkel care a dus, de fapt, greul tratativelor), a lansat la apă proiectul mediteranean al aceleiaşi Uniuni (iarăşi întru iritarea cronicizată a doamnei Merkel) şi, în fine, lovitura de graţie: "rezolvarea" crizei georgiene, cu steagul Uniunii în mîna stîngă şi cu Barroso şi Solana pe laterale (conform aşezării de la conferinţa de presă).

Evenimentul este spectaculos. Cel mai important, a dus la încetarea focului. Apoi, într-un context în care americanii şi NATO au scris memo-uri enervate şi scrisori de protest, înîmplarea a arătat că Uniunea Europeană poate ceva pe planul politicii externe şi de securitate. E cam prima oară cînd se vede o atare performanţă. Simbolic şi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 31 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 2 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 10 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

HotNews acum o ora
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

LIVE ORA 13:00 Naționala României își află adversarii din preliminariile CM 2026! Cine transmite tragerea la sorți, cum arată grupele

Gazeta Sporturilor acum o ora
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00 și

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 50 minute
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°